Interviu cu regizorul Cristian Ban

ILUZII de Ivan Vîrîpaev, premiera lunii ianuarie 2018

  

Cristian Ban este arădean, a absolvit regie în 2008 la Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea “Babeș Bolyai” Cluj-Napoca. În 2007 a beneficiat de Bursa “Leonardo da Vinci” la compania de teatru ArtScenico - Dortmund, Germania. În 2015/2016 este selectionat în programul CEC ArtsLink Fellows si devine regizor rezident la teatrul 7Stages din Atlanta, SUA.

Câştigător al programului “Pocket” lansat de Teatrul Naţional Timişoara în 2007, a debutat ca regizor în anul IV de studenţie cu spectacolul „Coca Blues” de Ioan Peter, spectacol selecţionat la Festivalul Naţional de Teatru, secţiunea debut. A montat spectacole în ţară, la Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul Odeon Bucureşti, Teatrul Andrei Mureşanu din Sf. Gheorghe, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, Teatrul Municipal Baia Mare, etc. dar şi în Barcelona, Spania unde a montat textul ”Elevator” scris de Gabi Pintilei, şi în Ungaria la Teatrul German din Szekszard. Este unul din membrii fondatori al spaţiului Reactor din Cluj Napoca.

Spectacolele sale au fost selecţionate la mai multe festivaluri: Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti (2008, 2010, 2015), Festivalul Internaţional Trabzon din Turcia, Festivalul Dramaturgiei Româneşti Timişoara, Bienala Eugen Ionescu din Chişinău, Festivalul Atelier Baia Mare, Pledez pentru tine(ri) - Piatra Neamţ (unde spectacolele sale au fost premiate pentru cea mai bună scenografie, cel mai bun actor si nominalizate pentru cea mai bună regie sau cel mai bun spectacol). În 2017 câștigă premiul pentru cel mai bun regizor cu spectacolul ”Orașul nostru” la Festivalul de Teatru Scurt (FITO) Oradea.

 

Trei spectacolele regizate de Cristian Ban s-au jucat la Satu Mare, în Festivalul Fără Bariere: ”Poveşti de familie” - Teatrul Andrei Mureşanu Sfântu Gheorghe (2010); ”In container” - Teatrul Odeon Bucureşti (2011) și ”Dragonul de aur” de la Teatrul Tineretului Piatra Neamț (2013). La Festivalul Tranzit Feszt (2017) a fost cu spectacolul ”În viitorul apropiat” al asociațiilor  Reactor de creație și experiment și Váróterem Projekt din Cluj.




Ai o temă pe care o tratezi cu predilecție în spectacolele tale?

Nu prea. Cel puțin nu în mod conștient. Mă interesează mai mult felul în care spun povești pe scenă și cum faci ca în secolul 21 să fii sincer și onest cu spectatorul.

Care e principala calitate pe care trebuie să o aibă un actor pentru a fi distribuit într-un spectacol de-al tău?

Să aibă încredere în mine și în proiect.

Ce întrebare nu vrei să auzi de la actori în timpul repetițiilor?

La început îmi creștea un pic tensiunea când un actor îmi spunea ”Zi-mi ce vrei și io îți fac”. Nu mi-a plăcut niciodată tipul ăsta de raport între regizor și actor. Acum nu mă mai deranjează nicio întrebare, poate am învățat între timp să aleg actori care pun doar întrebări bune.

Ce înseamnă pentru tine un spectacol bun?

Un spectacol la care mă gândesc și a doua zi după ce l-am văzut. Și a treia zi, și a patra zi și tot așa... 

Ce te-a determinat să montezi spectacole la care textul e scris în timpul repetițiilor împreună cu actorii?

Gândul că poveștile actorilor cu care lucrez pot fi de multe ori mai interesante și relevante pentru public decât cele dintr-un text gata scris. Lucrul la un astfel de proiect e aproape o altă meserie iar rezultatul e tot timpul mai valoros cred, tocmai pentru că un astfel de spectacol e de fapt o întâlnire sinceră între cei de pe scenă și cei din public, neintermediată de nici un artificiu.

Dacă ar exista o sală de teatru pe o stație spațială ai monta acolo? Despre ce ar vorbi acel spectacol?

Cel mai potrivit cred că ar fi să îi iau pe cei patru actori cu care repet acum la Satu Mare și să dăm premiera cu Iluzii acolo. Ar fi decorul ideal pentru povestea pe care o spunem despre cei patru bătrânei care ne arată cât de greu, ridicol și amuzant e să fii om.

Care e prima amintire pe care o ai, legată de Teatrul de Nord?

Acum câțiva ani am participat pentru prima dată la Festivalul Fără Bariere cu trupa de la Odeon și a fost o seară foarte frumoasă, cu sala plină. Mă bucur că acum lucrez aici și abia aștept premiera și reîntâlnirea cu publicul din Satu Mare.

 
Spectacolul ”Iluzii” are premiera în 14 ianuarie 2018, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului de Nord. 

 

ȘTIRI
”Consiliu de familie”, spectacol invitat la prima ediție a festivalului MAFESZT
Cronică de Vasile Andreica la spectacolul O NOAPTE FURTUNOASĂ
Spectacolul PLEX de la Baia Mare se joacă la Teatrul de Nord
27 MARTIE - ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI
Spectacolul ILUZII se joacă în Campania ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI
AMBASADORII CAMPANIEI NAȚIONALE „ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI”
Patru spectacole de neratat, în weekend la Teatrul de Nord
Cronică de Vasile Andreica la CONSILIU DE FAMILIE
Spectacol al studenților Universității de Arte Târgu-Mureș, la Sala Studio
Elevii Colegiului ”Mihai Eminescu” prezintă un spectacol la Sala Studio a Teatrului de Nord
Interviu cu regizorul Theodor-Cristian Popescu
O poveste muzicală și mărțișoare cadou
Secția română a Teatrului de Nord joacă patru spectacole la finalul lunii februarie
Dragobetele, ziua dedicată dragostei
Cronică de Virginia Paraschiv la NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRIȚA
Cronică de Mircea Morariu la ALMOST, MAINE
Scriitoarea Irina Binder vine la Satu Mare pentru un eveniment dedicat olimpicilor la Matematică
Cronică de Vasile Andreica la NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRIȚA
Spectacole în abonamente la Carei
Cronică de Mircea Morariu la NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRIȚA
Microstagiune organizată de cele două secții ale Teatrului de Nord
Premieră la Sala Studio: ”Nebunul și călugărița”
Comedia CINĂ CU PROȘTI se joacă din nou
Cronică de Vasile Andreica la ILUZII
Cronică de Răzvan Rocaș la ILUZII
Cronică de Mircea Morariu la ILUZII
Ziua Culturii Naționale
Interviu cu regizorul Cristian Ban
Cronică de Cristina Rusiecki la ALMOST, MAINE
Cronică de Vasile Andreica la FABULA SE REFERĂ ȘI LA TINE
Concert caritabil de Crăciun, la Teatrul de Nord
Spectacol caritabil ”Poveste de Crăciun”
Cronică de Vasile Andreica la ALMOST, MAINE
Nagy Orbán este directorul general al Teatrului de Nord
Interviu cu actorul Mihai Nițu
Interviu cu regizorul Theo Marton
Cronică de Mircea Morariu la REVIZORUL
Cronică de Virginia Paraschiv la REVIZORUL
Cronică de Vasile Andreica la REVIZORUL
Interviu cu actorul Cătălin Mareș
Interviu cu regizorul Vadas László
Petrică și lupul - schimb de abonamente cu Teatrul Municipal Baia Mare
CABINIERUL, la Festivalul de Teatru Scurt Oradea
Punguța cu doi bani la Festivalul Stradal Wonder Puck, 2017
ImproȘtim, la Festivalul Național de Improvizație
Programul Stagiunii 2017 - 2018
Colegul nostru Vlad Mureșan, pe podium la Timisoara
D ale Carnavalului, la Festivalul Bucureștii lui Caragiale
Abonare la Newsletter
Abonare

Creeat de Altersoft