Microstagiune organizată de cele două secții ale Teatrului de Nord

Teatrul de Nord Satu Mare - Secția Română și Trupa Harag György - organizează o microstagiune comună, inițiativă inedită în istoria celor două secții.  În perioada 5-8 februarie sunt programate șase spectacole despre care conducerea artistică a celor două trupe consideră că ar atrage atenția profesioniștilor în domeniu. La microstagiune au fost invitați selecționeri de festivaluri și critici de teatru din țară și din Ungaria.

 

Secția Română a Teatrului de Nord va juca trei spectacolele care au avut premiera în această stagiune, în Sala Mare ”Almost, Maine”, regia Theo Marton și ”Iluzii”, regia Cristian Ban, iar în Sala Studio ”Nebunul și călugărița”, regia Vadas László. 

Cele trei spectacole programate de Trupa Harag György sunt ”Casa Bernardei Alba” în regia lui Sorin Militaru, ”Comedia erorilor” regizat de Bocsárdi László și ”Cincisprezece încercări pentru actorie” cu Hatházi András, actor laureat al premiului UNITER și Jászai, în regia lui Tom Dugdale. Venitul total încasat în urma spectacolelor susținute de trupa Harag György va fi oferit în scop caritabil Asociației Hans Lidner și Serviciului de Ajutor Maltez Satu Mare.




PROGRAMUL MICROSTAGIUNII: 


LUNI 5 februarie

Ora 19.00 - Teatrul de Nord, Sala Mare

ALMOST, MAINE de John Cariani, regia Theo Marton
Secția Română – spectacol titrat în limba maghiară

MARȚI 6 februarie

Ora 17.00 – Teatrul de Nord, Sala Studio
NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRIȚA de Stanislaw Ignacy Witkiewicz, regia Vadas László
Secția Română

Ora 19.00 - Teatrul de Nord, Sala Mare
CASA BERNARDEI ALBA de Federico García Lorca, regia Sorin Militaru
Trupa Harag György – spectacol titrat în limba română
(în sprijinul Serviciului de Ajutor Maltez Satu Mare)

MIERCURI 7 februarie

Ora 19.00 - Teatrul de Nord, Sala Mare
COMEDIA ERORILOR de William Shakespeare, regia Bocsárdi László
Trupa Harag György – spectacol titrat în limba română 
(în sprijinul Asociației Hans Lidner)

JOI 8 februarie

Ora 17.00 - Teatrul de Nord, Sala Studio
CINCISPREZECE ÎNCERCĂRI PENTRU ACTORIE de Tom Dugdale - Hatházi András, regia Tom Dugdale
Trupa Harag György – spectacol titrat în limba română
(în sprijinul Serviciului de Ajutor Maltez Satu Mare și Asociației Hans Lidner)

Ora 19.00 - Teatrul de Nord, Sala Mare
ILUZII de Ivan Vîrîpaev, regia Cristian Ban
Secția Română – spectacol titrat în limba maghiară

 

Spectacolele se joacă în afara abonamentelor.

Bilete se găsesc la Agenția Teatrală de pe strada Horea, de luni până vineri între orele 10.00 și 17.00, și cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Pentru informații: telefon 0261-712106; email: agenție.teatruldenord@gmail.com

 

Bilete on-line: https://www.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2200/Teatrul-de-Nord-Satu-Mare

ȘTIRI
LABORATOR DE TEATRU
Festivalul KaravanAct ajunge și la Satu Mare
O noapte furtunoasă, la Festivalul Internațional de Teatru de la Turda
DELETE BULLYING, spectacol caritabil la Sala Studio a Teatrului de Nord
Teatrul de Nord participă cu ILUZII la Festivalul ATELIER, Baia Mare
Visul unei nopți de vară, invitat la Festivalul Național de Teatru ”Zilele Elvira Godeanu”
ZIUA COPILULUI, sărbătorită în Grădina Romei
Cronică de Răzvan Rocaș la spectacolul VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ
Cronică de Vasile Andreica la spectacolul VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ
Celebrul duet BLACKSALT vine la Satu Mare
REACTOR de creație și experiment din Cluj joacă ”Noi nu, niciodată” la Satu Mare
3milioane, spectacol invitat
Concurs de recitări din lirica poeților sătmăreni
Spectacolul ILUZII se joacă la Festivalul Internaţional de Teatru Nou, Arad
”Consiliu de familie”, spectacol invitat la prima ediție a festivalului MAFESZT
Cronică de Vasile Andreica la spectacolul O NOAPTE FURTUNOASĂ
Spectacolul PLEX de la Baia Mare se joacă la Teatrul de Nord
27 MARTIE - ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI
Spectacolul ILUZII se joacă în Campania ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI
AMBASADORII CAMPANIEI NAȚIONALE „ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI”
Patru spectacole de neratat, în weekend la Teatrul de Nord
Cronică de Vasile Andreica la CONSILIU DE FAMILIE
Spectacol al studenților Universității de Arte Târgu-Mureș, la Sala Studio
Elevii Colegiului ”Mihai Eminescu” prezintă un spectacol la Sala Studio a Teatrului de Nord
Interviu cu regizorul Theodor-Cristian Popescu
O poveste muzicală și mărțișoare cadou
Secția română a Teatrului de Nord joacă patru spectacole la finalul lunii februarie
Dragobetele, ziua dedicată dragostei
Cronică de Virginia Paraschiv la NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRIȚA
Cronică de Mircea Morariu la ALMOST, MAINE
Scriitoarea Irina Binder vine la Satu Mare pentru un eveniment dedicat olimpicilor la Matematică
Cronică de Vasile Andreica la NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRIȚA
Spectacole în abonamente la Carei
Cronică de Mircea Morariu la NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRIȚA
Microstagiune organizată de cele două secții ale Teatrului de Nord
Premieră la Sala Studio: ”Nebunul și călugărița”
Comedia CINĂ CU PROȘTI se joacă din nou
Cronică de Vasile Andreica la ILUZII
Cronică de Răzvan Rocaș la ILUZII
Cronică de Mircea Morariu la ILUZII
Ziua Culturii Naționale
Interviu cu regizorul Cristian Ban
Cronică de Cristina Rusiecki la ALMOST, MAINE
Cronică de Vasile Andreica la FABULA SE REFERĂ ȘI LA TINE
Concert caritabil de Crăciun, la Teatrul de Nord
Spectacol caritabil ”Poveste de Crăciun”
Cronică de Vasile Andreica la ALMOST, MAINE
Nagy Orbán este directorul general al Teatrului de Nord
Interviu cu actorul Mihai Nițu
Interviu cu regizorul Theo Marton
Abonare la Newsletter
Abonare

Creeat de Altersoft