4 decembrie 2017, Mircea Morariu - Adevărul.ro




În vremea socialismului dinastic, arareori găseai pe afişele de teatru Revizorul lui Gogol. Exista o anumită prudenţă atunci când cuiva îi venea ideea introducerii acestei piese în repertoriu.

Trauma interzicerii celebrului, miticului spectacol al lui Pintilie de la “Bulandra”, una dintre cele mai categorice operaţiuni ale pumnului şi palmei cenzurii comuniste, interzicere intervenită în septembrie 1972, s-a resimţit ca atare până în decembrie 1989.
Mai nimeni nu îşi mai asuma riscul unui ipotetic şir de vizionări cu vajnice comisii ideologice care erau oricând gata să identifice şopârle, aluzii al căror obiect ar fi putut fi corupţia endemică a nomenclaturii, dacă nu cumva însuşi cuplul dictatorial. Aşa se explică poate şi faptul că, dacă punem la o parte versiunea scenică viabilă, extrem de suplă, datorată lui Adrian Lupu (semnată cu pseudonimul Adina Zeev), nimeni, preţ de decenii, nu s-a angajat să facă o nouă traducere. Cea veche, din anii 50, datorată sau doar semnată de Sică Alexandrescu (obiceiul acesta era curent în acea vreme în care feluriţi “foşti” nu mai ştiau cum să supravieţuiască fizic prigoanei autorităţilor comuniste care le confiscaseră dreptul de semnătură), fiind greoaie, ea însăşi dătătoare de dureri de cap, generatoare, la rându-i, de reticenţe, chiar de abandonuri.

Avem de câţiva ani o traducere nouă, eficientă semnată de Maşa Dinescu. S-au servit de ea Felix Alexa în spectacolul lui de pe scena Naţionalului bucureştean, dar şi Zalán Zacharias în mult mai recenta montare de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Ambii regizori optând şi pentru contemporaneizări mai mult sau mai puţin decise menite să sublinieze ideea că lumea de astăzi este încă şi mai coruptă decât cea “reflectată” de Gogol în scrierea sa datând din anul 1836. Cred că această traducere a fost folosită şi de montarea despre care mă pregătesc să dau seamă în rândurile următoare.


Spectacolul, regizat de Vadáz László, cu mare parte dintre cei care compun, la ora actuală, colectivul actoricesc al Secţiei române de la Teatrul de Nord din Satu Mare în distribuţie, mizează mult pe reflectare. În prima scenă a montării Hlestakov (unul dintre puţinele personaje din reprezentaţie care are un nume propriu) şi Amicul (în care îl identificăm pe Osip) se află într-o lojă din care comentează zgomotos ceea ce văd pe scenă. Atrăgându-le atenţia în mod deosebit elefantul/tapirul, parte a bestiarului kitsch din casa Primarului. Cum nu se poate mai în conformitate cu standardele de ultimă oră ale “kitschului” contemporan.  Bestiar şi kitsch reflectate de oglinzile din spate, la fel cum reflectate vor fi toate personajele în mijlocul cărora vor ajunge pe neaşteptate şi falsul revizor moscovit, şi prietenul lui.

continuarea pe: http://adevarul.ro/cultura/teatru/coruptia-post-post-moderna-1_5a24e50f5ab6550cb8d41262/index.html