Bilete online
Teatrul de Nord încheie anul cu proiecte noi

19.12.2018 

Secția Română a Teatrului de Nord și-a încheiat programul pentru public din prima parte a stagiunii 2018 – 2019, dar  între sărbători se repetă la următoarea premieră, ”Despre șoareci și oameni” de John Steinbeck, regia Andrei Mihalache, și se fac pregătiri pentru aniversarea de 50 de ani, ce va fi sărbătorită în ianuarie 2019.

Trăgând linia la final de an, rezumatul jumătății de stagiune este lung și consistent, o stagiune începută din luna august în forță, cu un proiect nou în teatrul nostru: Laboratorul teatral coordonat de regizorul rus Oleg Loevski, care a provocat întreaga trupă (artistic și tehnic) să construiască și să joace cu public trei spectacole într-o săptămână.

Stagiunea s-a deschis în 16 septembrie cu spectacolul “Reţeta perfecţiunii în foarte mulţi paşi care nu duc nicăieri”, realizat de renumita coregrafă Andrea Gavriliu, un teatru fizic cum nu s-a mai făcut la secția română până acum, un spectacol neconvențional și o provocare deloc simplă pentru actori.

Organizat de cele două secții ale Teatrului de Nord, Festivalul Tranzit Fest a avut loc între 28 septembrie și  7 octombrie, având ca temă identitatea. Peste 30 de evenimente - spectacole de teatru, teatru-dans, concerte, instalații performative, lansări de carte, workshop-uri și ateliere - au avut loc timp de 10 zile, în cele două săli ale Teatrului de Nord, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, în Club Poesis, Moose Bar și Grandstand (Cafeneaua Teatrului). Aproximativ 500 de persoane, gazde și invitați, au contribuit la succesul acestei ediții Tranzit Fest, iar peste 4000 de spectatori au văzut spectacolele prezente în festival.

Proiectul Focus Drama, gândit și scris de directorul artistic al secției române, Ovidiu Caița, a câștigat finanțare de la AFCN (Administrației Fondului Cultural) și a cuprins lansarea unui concurs de dramaturgie românească la care s-au înscris peste 70 de autori, și un focus pe dramaturgia românească cu 5 spectacole invitate, realizate după piese românești contemporane (”Maró” de Székely Csaba, Teatrul Yorick Târgu Mureș; ”În umbra marelui plan” de Catinca Drăgănescu, Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca; ”Vă plac bananele, tovarăși?” de Székely Csaba, Studio Act Oradea, ”M.I.S.A.PĂRUT” de Alexa Băcanu, Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca și ”Scrisori de pe front”, un proiect ”Texte bune în locuri nebune”, regia Ionuț Caras), spectacolele-lectură ale pieselor selectate prin concurs (”Nu vorbim despre asta” de Alexandra Felseghi, ”Hic Sunt Leonesse” de Bogdan Georgescu, ”Smaralda vă vede” de Selma Dragoș, ”Uitasem” de Leane Barbu), premiera spectacolului montat de Ovidiu Caița după textul câștigător, ”Tără(z)boi” de Mariana Starciuc, și discuții între public și artiști după fiecare eveniment.

S-au jucat, cu săli de cele mai multe ori pline, spectacolele din stagiunile anterioare: Cină cu proști, Almost-Maine, Iluzii, Consiliu de familie, O noapte furtunoasă, Nebunul și călugărița, Un spectacol improvizat cu ImproȘtim. Pentru copii și elevi au fost reluate spectacolele ”Cenușăreasa”, ”Im`Programa” și ”Profesorul de franceză” și s-a montat un nou spectacol, ”Prostia omenească”, care a avut premiera în 15 decembrie.

În luna decembrie spectacolul ”O noapte furtunoasă” s-a jucat gratuit pentru pensionarii din oraș și pentru persoanele aflate în îngrijirea fundației Hans Linder. Spectacolul ”Cenușăreasa” a fost oferit copiilor din centrele de plasament și celor sprijiniți de asociațiile umanitare, în proiectul ”Poveste de Crăciun” organizat de Fundația Maria și Radio Transilvania.

Teatrul de Nord, secția română, a jucat în prima parte a stagiunii 2018 - 2019, 45 de  spectacole, 3  în premieră, 5 spectacole în deplasare și a găzduit aproximativ 12 evenimente.

Spectatorilor noștri le mulțumim mult și cu recunoștință pentru aprecierile mărturisite, pentru criticile constructive, pentru plăcerea și curiozitatea de a ne urmări munca, pentru prezența în sălile de spectacol. Le mulțumim partenerilor media și sponsorilor  pentru promovare și interes. Dragilor, frumoșilor noștri tineri voluntari le suntem foarte, foarte recunoscători.

Tuturor vă dorim sărbători frumoase, cu liniște și armonie, și un an nou cu speranțe și bucurii.

Vă invităm în 18, 19, 20 ianuarie 2019 la aniversarea celor 50 de ani de la înființarea Teatrului de Nord și a secției române. Ne-am bucura să ne reîntâlnim cu toții - foști colegi, colaboratori și prieteni - la sărbătoarea Teatrului de Nord!

ȘTIRI
50 - Vasile Andreica: Interviu cu actorul Al. Mitea
50 - Coca Bloos, actriță
50 - Cristian Ioan, regizor
50 - Alexandru Zotta, scriitor
50 - Claudiu Groza, critic de teatru
50 - Raluca Sas-Marinescu, dramaturg
50 - Filarmonica ”Dinu Lipatti” Satu Mare
50 - Ovidiu Caița, director artistic
50 - Kereskényi Gábor, Primarul Municipiului Satu Mare
50 - Darius FILIP, Prefectul județului Satu Mare
50 - PATAKI Csaba, Președintele Consiliului Județean Satu Mare
50 - Nagy Orbán, directorul general al Teatrului de Nord
50 - Vasile Andreica, Informația zilei
50 - Programul aniversării secției române a Teatrului de Nord
Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Satu Mare
Primul spectacol al secţiei române din anul 2019
Teatrul de Nord încheie anul cu proiecte noi
PROGRAM DEDICAT ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI
CENUȘĂREASA s-a jucat în campania ”Poveste de Crăciun”
Moromeții 2 | Proiecție de gală la Satu Mare
Cronică de Răzvan Rocaș la TĂRĂ(Z)BOI
Spectacol excepțional la Teatrul de Nord: LOST IN THE STARS
Cronică de Vasile Andreica la TĂRĂ(Z)BOI
Interviu cu Mariana Starciuc, autoarea textului TĂRĂ(Z)BOI
CONSILIU DE FAMILIE, invitat la Gala Națională a Comediei - Galați 2018, editia a XXX-a
Spectacol invitat: Social Acceptabil, Studio Act Oradea
Turneul național Drama 5 ajunge la Satu Mare
Se reia comedia CINĂ CU PROȘTI
Un laborator teatral minimalist-monumental… cronică de Claudiu Groza
Cronică de Vasile Andreica la REȚETA PERFECȚIUNII...
TRANZIT FEST 2018, o ediție reușită
Program TRANZIT FEST, 6 - 7 octombrie 2018
Program TRANZIT FEST, 5 octombrie 2018
Program TRANZIT FEST, 3-4 octombrie 2018
Program TRANZIT FEST, 1-2 octombrie 2018
Deschiderea Festivalului TRANZIT FEST 2018
Festivalul TRANZIT FEST 2018 începe vineri 28 septembrie
Rezultatele concursului de dramaturgie Focus Drama:Ro
Teatrul de Nord și-a actualizat pagina web
Se reiau spetacolele de improvizație cu trupa ImproȘtim
Interviu cu Andrea Gavriliu, realizatoarea spectacolului ”Rețeta perfecțiunii...”
LABORATOR DE TEATRU
Festivalul KaravanAct ajunge și la Satu Mare
O noapte furtunoasă, la Festivalul Internațional de Teatru de la Turda
DELETE BULLYING, spectacol caritabil la Sala Studio a Teatrului de Nord
Teatrul de Nord participă cu ILUZII la Festivalul ATELIER, Baia Mare
Visul unei nopți de vară, invitat la Festivalul Național de Teatru ”Zilele Elvira Godeanu”
ZIUA COPILULUI, sărbătorită în Grădina Romei
Cronică de Răzvan Rocaș la spectacolul VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ
Cronică de Vasile Andreica la spectacolul VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ

Parteneri media
   
Abonare la Newsletter
Abonare

Creeat de Altersoft