Bilete online
De Ziua Culturii Naţionale, la Teatrul de Nord revine “Tără(z)boi”
Scris de Vasile Andreica, 12 ianuarie 2020

Spectacolul cu piesa basarabencei Mariana Starciuc a avut premiera în 2018

Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord prezintă miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, în Sala Mare, spectacolul cu piesa “Tără(z)boi” de Mariana Starciuc, în regia lui Ovidiu Caiţa şi scenografia Andei Pop. Producţia a fost prezentată aseară şi la Arad, în “Luna plină de teatru”.

Din distribuţie fac parte Crina Andriucă, Raluca Mara, Roxana Fânaţă, Alexandra Odoroagă, Ciprian Vultur, Cătălin Mareş, Romul Moruţan, Ioana Cheregi, Anca Dogaru, Stelian Roşian, Andrei Gîjulete, Adriana Vaida. Video design – Dimitris Palade, light design – Lucian Moga şi Alexandru Dancu.

Sunt aşteptaţi spectatorii care au ales acest spectaocl opţional în abonamente, iar preţul biletului va fi 15 lei, intrare generală.

Aşadar de Ziua Culturii Naţionale, aleasă pentru ziua de naştere a lui Mihai Eminescu (împlinindu-se în acest an 170 de ani de la naşterea celui considerat poet naţional atât în România cât şi în Republica Moldova), Teatrul de Nord reia o piesă scrisă de o autoare din Basarabia, Mariana Starciuc, dramaturg şi scenarist de film, premiată la concursul Focus:Drama.ro în stagiunea trecută şi bazată pe fapte reale petrecute în anii tulburi ai conflictului interetnic din Transnistria între locuitorii de origine rom]nă şi cei de origine rusă.

Mariana Starciuc scrie cu forţă, cu empatie, cu suflu poetic, despre un război uitat şi absurd: conflictul de după declararea independenţei Republicii Moldova, în 1992. E o piesă care, la cum se prezintă acum contextul politic în ţara autoarei, e greu de crezut că se va vedea curând acolo. A fost nevoie de o călătorie “în celălalt capăt al spaţiului românesc” (după cum se exprima chiar Mariana) pentru ca piesa să devină spectacol, în 2018.

Căutându-şi identitatea, moldovenii îşi proclamă independenţa şi trec la grafia latină, recunoscând că limba lor e, în fond şi la urma urmei, cea română, cu rusismele de rigoare cu tot. La malul Nistrului, familia unui pădurar care răspunde şi de o zonă de dincolo de râu intră în frenezia războinică atunci când lucrurile se precipită între etnicii români şi cei ruşi. Masa de săteni, destul de amorfă şi indolentă, devine, încet-încet, un monstru cu colţii tot mai tăioşi, în timp ce dincolo sosesc mercenari momiţi dintre condamnaţii de drept comun, carne de tun în războiul Kremlinului pentru influenţă în zonă.

Tărăboiul ăsta cu arme şi cu moarte scoate oamenii din mecanica socială şi arată ce poate fiecare, demonstrează că ăia răi pot fi buni şi ăia buni pot fi răi, explorează ciocnirile egoismelor personale şi colective, umanismul şi dezumanizarea, felul în care lupta se duce de fapt în capul fiecăruia. Autoarea driblează ispita alunecării în melodramă şi cea a hiperdramatizării morţii. Rezultă un text foarte bine calibrat, cu planuri largi ale mişcărilor istoriei şi planuri strânse pe soarta indivizilor.

 http://www.informatia-zilei.ro/sm/de-ziua-culturii-nationale-la-teatrul-de-nord-revine-tarazboi/ 

ȘTIRI
„Rugă pentru Pace!” - o campanie Radio România Cultural
130 DE ANI DE LA INAUGURAREA CLĂDIRII TEATRULUI DE NORD
T.E.aM.A - teatru cu tineri, pentru tineri
Spectacolul ILUZII se joacă la Festivalul Internaţional de Teatru Nou, Arad
Premiere online în proiectul T.E.a.M.A.
”Consiliu de familie”, spectacol invitat la prima ediție a festivalului MAFESZT
„Bacantele (fără mască)“ în FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU
Concursul de dramaturgie Focus Drama a ajuns la final
Ziua Mondială a Teatrului 2020
Spectacolul PLEX de la Baia Mare se joacă la Teatrul de Nord
Spectacolele Teatrului de Nord au avut mare succes la Brăila
Proiect de educație prin cultură în desfășurare la Teatrul de Nord
TEATRUL DE NORD ONLINE
Spectacolul ILUZII se joacă în Campania ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI
T.E.aM.A. - proiect de educație prin cultură cofinanțat de AFCN
Concurs de dramaturgie cu tema INSULA
Cronică de Mircea Morariu la spectacolul LEGEA CELUI MAI PUTERNIC
Patru spectacole de neratat, în weekend la Teatrul de Nord
Anca Similar joacă într-un film selectat la Festivalul de la Sarajevo
Cronică de Vasile Andreica la CONSILIU DE FAMILIE
„Tata mută munții” în premieră la Satu Mare
De Ziua Culturii Naţionale, la Teatrul de Nord revine “Tără(z)boi”
Spectacol al studenților Universității de Arte Târgu-Mureș, la Sala Studio
Trupa „Mihai Raicu” joacă trei spectacole la Arad
Elevii Colegiului ”Mihai Eminescu” prezintă un spectacol la Sala Studio a Teatrului de Nord
CARAVANA LUI MOȘ NICOLAE
Interviu cu regizorul Theodor-Cristian Popescu
CARDINALUL, un film despre tragedia vieții episcopului greco-catolic Iuliu Hossu
O poveste muzicală și mărțișoare cadou
O tragedie rusească, aşa, ca în filmele americane
Secția română a Teatrului de Nord joacă patru spectacole la finalul lunii februarie
Janna sau Femeia de piatră și menajeria ei umană
Dragobetele, ziua dedicată dragostei
“Bani din cer”, un spectacol amuzant care consacră schimbul generaţiilor la Teatrul de Nord
Cronică de Virginia Paraschiv la NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRIȚA
”Eterna reîntoarcere” oferă un model de teatru psihologic modern
Cronică de Mircea Morariu la ALMOST, MAINE
Spectacolul JANNA în FNT
Scriitoarea Irina Binder vine la Satu Mare pentru un eveniment dedicat olimpicilor la Matematică
Cronică de Oana Cristea Grigorescu la spectacolul BACANTELE (fără mască)
„Prințesa de cartier” la Fest(in) pe Bulevard, București
Cronică de Vasile Andreica la NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRIȚA
Cronică de Nona Rapotan la spectacolul BACANTELE (fără mască)
ZIUA PORȚILOR DESCHISE
Spectacole în abonamente la Carei
Cronică de Nona Rapotan la spectacolul METAMORFOZE
Roxana Fânață premiată la GALA HOP
Cronică de Mircea Morariu la NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRIȚA
Demeter András, secretar de stat la Ministerul Culturii, în vizită la Satu Mare
Spectacole în LABORATOR

Parteneri media
   
Abonare la Newsletter
Abonare

Creeat de Altersoft