Bilete online
Premieră pe țară: „Pasiunea lui Narcisse Mondoux” de Gratien Gélinas

23.10.2020

Teatrul de Nord prezintă în premieră pe țară spectacolul „Pasiunea lui Narcisse Mondoux”, o comedie alertă despre dragoste și nu numai, cu replici savuroase pline de aluzii nu întotdeauna subtile, și care ne conduce adesea spre emoție și lacrimă. Un exercițiu autentic de-a râsu’-plânsu’ specific oricărui spectacol excepțional.

Textul este scris de Gratien Gélinas, unul dintre cei mai apreciați actori, dramaturgi și regizori din Canada, traducerea și adaptarea îi aparțin lui Zeno Fodor.

Un spectacol de Cristian Ioan.

Din distribuție fac parte actorii: Carmen Frățilă, Radu Botar și Cristian But.

„Piesa lui Gratien Gélinas, surprinzătoare și tandră, cu un umor de foarte bună calitate, oferă două partituri de excepție pentru actorii care au șansa să întruchipeze cele două personaje - în cazul nostru, Radu Botar și Carmen Frățilă. Însuși autorul (actor și regizor) a jucat-o de peste 500 de ori - cifră pe care le urez să o înscrie în palmaresul lor cât și al Teatrului de Nord celor doi actori care au șansa să facă premiera pe țară cu acest text.

Spectatorilor sătmăreni cărora le port o dragoste constantă și necondiționată vreau să le spun că în ciuda vremurilor potrivnice pe care le traversăm cu toți, sper că nu-i voi dezamăgi - așa cum am încercat să nu-i dezamăgesc niciodată.”
Cristian Ioan


Prețul biletelor: 30 lei (adulți), 25 lei (studenți, elevi, pensionari)

Rezervări și bilete: Agenția teatrală (Casa de bilete), str. Horea nr. 6. Telefon: 0261712106

Intrarea este liberă pentru abonații din stagiunea trecută care nu au văzut toate spectacolele incluse în abonamente, cu rezervare în prealabil la agenție (obligatorie).

 

Calendarul spectacolelor:

  • Sâmbătă 31 octombrie 2020, ora 19.00 - Teatrul de Nord, Sala Mare - Avanpremieră
  • Joi 5 noiembrie 2020, ora 18.00 – Teatrul Municipal Carei
  • Duminică 22 noiembrie 2020, ora 19.00 - Teatrul de Nord, Sala Mare – Premieră
  • Joi 26 noiembrie 2020, ora 19.00 - Teatrul de Nord, Sala Mare

 

 

PASIUNEA LUI NARCISSE MONDOUX de Gratien Gélinas

Un spectacol de Cristian Ioan

Traducere și adaptare: Zeno Fodor

Distribuția:

Narcisse MondouxRadu Botar

Laurencienne RobichaudCarmen Frățilă

Tancrède MarsolaisCristian But

 

Interviu cu regizorul Cristian Ioan: https://www.youtube.com/watch?v=Pv1FUKEAdxo 

https://www.teatruldenord.ro/g/spectacol/831/PASIUNEA-LUI-NARCISSE-MONDOUX 

_________________

Teatrul de Nord Satu Mare își întâmpină spectatorii în condiții de deplină siguranță. Distanța între scenă și public respectă regula de 3 m, iar locurile în sală sunt organizate conform normelor de distanțare. Accesul spectatorilor în spațiul destinat publicului este permis doar după triajul observațional realizat prin măsurarea temperaturii cu termometru non-contact. Intrarea în teatru se face gradual, cu respectarea distanțării de minim 1,5 m și a marcajelor amplasate. Obligativitatea purtării măștii de protecție se aplică de la intrarea în clădirea teatrului, pe toată durata evenimentului, până la părăsirea acesteia. Se recomandă dezinfectarea mâinilor cu substanțele puse la dispoziție de instituție. Se vor respecta fluxurile de intrare/ieşire, stabilite în vederea asigurării distanţei fizice.

#sigurlateatru

ȘTIRI
Spectacolele se suspendă temporar
Premieră pe țară: „Pasiunea lui Narcisse Mondoux” de Gratien Gélinas
Dragonul de aur - spectacol găzduit
Sfaturi utile pentru o viață perfectă
Reabilitarea Sălii Studio a Teatrului de Nord Satu Mare cu finanțare europeană
Radu Botar - Premiul Uniunii Cineaștilor pentru rol principal masculin
Premieră: „De la km. 0”
Premieră în Sala Mare a Teatrului de Nord
ImproȘtim câștigă primul Impro Comedy Fest
Teatrul de Nord deschide stagiunea în aer liber
Sărbătorim ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI online
Spectacolele Teatrului de Nord se văd online
27 MARTIE - ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI
TRANZIT FESzT 2020
Cronică de Vasile Andreica la REȚETA PERFECȚIUNII...
Interviu cu Andrea Gavriliu, realizatoarea spectacolului ”Rețeta perfecțiunii...”
Redirecționați impozitul pe venit Asociației FOCUS DRAMA
50 - Cristian Ioan, regizor
50 - ”Primăvara nordică” de Oana CRISTEA GRIGORESCU
50 - Nagy Orbán, directorul general al Teatrului de Nord
50 - Vasile Andreica, Informația zilei
50 - Programul aniversării secției române a Teatrului de Nord
Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Satu Mare
Primul spectacol al secţiei române din anul 2019
Teatrul de Nord încheie anul cu proiecte noi
PROGRAM DEDICAT ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI
CENUȘĂREASA s-a jucat în campania ”Poveste de Crăciun”
Cronică de Răzvan Rocaș la TĂRĂ(Z)BOI
Spectacol excepțional la Teatrul de Nord: LOST IN THE STARS
Cronică de Vasile Andreica la TĂRĂ(Z)BOI
Interviu cu Mariana Starciuc, autoarea textului TĂRĂ(Z)BOI
CONSILIU DE FAMILIE, invitat la Gala Națională a Comediei - Galați 2018, editia a XXX-a
Spectacol invitat: Social Acceptabil, Studio Act Oradea
Turneul național Drama 5 ajunge la Satu Mare
Se reia comedia CINĂ CU PROȘTI
Un laborator teatral minimalist-monumental… cronică de Claudiu Groza
AMBASADORII CAMPANIEI NAȚIONALE „ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI”
Moromeții 2 | Proiecție de gală la Satu Mare
50 - Vasile Andreica: Interviu cu actorul Al. Mitea
TRANZIT FEST 2018, o ediție reușită
Program TRANZIT FEST, 6 - 7 octombrie 2018
Program TRANZIT FEST, 5 octombrie 2018
Program TRANZIT FEST, 3-4 octombrie 2018
Program TRANZIT FEST, 1-2 octombrie 2018
Deschiderea Festivalului TRANZIT FEST 2018
Festivalul TRANZIT FEST 2018 începe vineri 28 septembrie
Rezultatele concursului de dramaturgie Focus Drama:Ro
Teatrul de Nord și-a actualizat pagina web
Se reiau spetacolele de improvizație cu trupa ImproȘtim
LABORATOR DE TEATRU

Parteneri media
   
Abonare la Newsletter
Abonare

Creeat de Altersoft