STAGIUNEA 2011 - 2012

traducerea Miruna Runcan

regia artistică Marius Costache

decor şi costume Cristian Gătina

distribuţia:

Carol de Habsburg - Ciprian Vultur

Messer Ignotus - Mihai Dămăcuş

Fratele Ramon, Sf. Mihail, Macabrul - George Bîrsan

Fratele Pascual - Vlad Mureşan

Călugăr, Dl. din Gand - Vlad Chico

Ulenspiegel, Martin de Angulo - Raluca Mara

Paep-Theum, Pupilul lui Angulo - Sergiu Tăbăcaru

Apariţii (spectre) - Raluca Mara, Vlad Mureşan, Sergiu Tăbăcaru, Vlad Chico


PREMIERĂ NAŢIONALĂ

Sufleur şi regia tehnică - Viorica Botar

Lumini - Mihai Zima, Tudor Gătina

Ultima mare piesă a lui Ghelde­rode, este scrisă într-o perioadă în care, mai mult decât angoasele şi boala care îl macină, prezenţa morţii îi este impusă scriitorului de conştiinţa tot mai acută a secătuirii forţelor sale creatoare. Cel care mărturisea că scrie "din instinct de conservare", pentru a înfrunta "neantul şi moartea", este confruntat tot mai mult cu ameninţătorul spectru al sterilităţii, echivalentă pentru el cu moartea. Piesa nu este doar "o meditaţie asupra morţii", ci şi o patetică iniţiere întru moarte, o întâmpinare ceremonială a acesteia de către un personaj pe care autorul l-a îndrăgit dintotdeauna şi sub trăsăturile căruia el se zugră­veşte, de fapt, pe sine: Carol Quintul.

“Tot teatrul meu izvorăşte din frica de moarte”, mărturiseste Ghelderode într-o scrisoare din 1932. Dincolo de angoasa metafizică, sentimentul morţii îmbină la scriitorul belgian fascinaţia, aspiraţia către moarte, resimţite ca “o boală tainică şi de nemărturisit” cu teroarea şi obsesia macabră a descompunerii fizice. Carol Quintul a ramas în folclorul flamand ca o figură populară iubită de supuşi. Abdicând la sfârşitul vieţii în favoarea fiului său Filip al II-lea, Carol se retrage la Mănăstirea Juste din Estramadura, în Spania. Legenda de la care porneşte Ghelderode spune că suveranul şi-a pus la cale propria înmormântare, asistând la ceremonia funebră religioasă.

Anca Măniuţiu