STAGIUNEA 2000 - 2001 

PROSTIA OMENEASCĂ  
adaptare după Ion Creangă şi Anton Pann

Regia artistică: Andrei Mihalache

Scenografia: Alexandru Radu

Coregrafia: Gabriela Tănase

Data premierei: 19.09.2000 

Distribuţia:

Soacra cu trei nurori - Livia Ungureanu

Lelea Nastasia - Viorica Suciu

Nora 1 - Adriana Vaida

Nora 2 - Rora Demeter

Nora 3 - Gabriela Dorgai

Ileana - Carmen Frăţilă

Omul bun - Carol Erdos

Povestitorul - Ioan Gavrilaş

Flăcău 1 - Vasile Blaga

Flăcău 2 - Cristian Dan

Flăcău 3 - Cosmin Domnişan

Vecina - Lucia Maria Racşan
 

Sufleur: Lucia Racşan

Ilustraţie muzicală şi sonorizare: Robert Costea

Lumini: Ioan Dindiligan

Regie tehnică: Ritta Szabo 

RUGĂCIUNE

Când un om vine pe lume, împărtăşeşte taina botezului în faţa lui Dumnezeu. Mai apoi, în decursul vieţii, trece prin alte botezuri: şcoala, munca, dragostea... Printre aceste momente de sfinţenie se numără şi primul spectacol de teatru şi nici o fiinţă omenească nu ar fi întreagă fără această sfinţire în faţa altarului scenei, fără lepădarea de satana inculturii, fără ieşirea din întuneric la lumina unui reflector, la fel de vremelnică şi pâlpâitoare ca flacăra lumânării...

Şi cum nici o poartă nouă nu se deschide singură, îngăduiţi-ne să vă facem acest botez, cu speranţa că atunci când veţi fi cărunţi o să vă aduceţi aminte de noi ca despre nişte naşi.

"Lăsaţi copii să vină la ...TEATRU!"...

Andrei Mihalache 

ORA DE PROSTIE

Copii, azi n-avem lecţii de Matematică sau Geografie. Vom vorbi numai despre...Prostie!...Ea, Prostia, s-a născut demult, pe când omul vedea paiul, dar nu vedea pomul. (Nu pentru că era noapte, ci fiindcă mintea nu-l ducea departe)... Dintr-o prostie, într-o clipă, oamenii au făcut o mie! Ba nu, un milion, fiindcă prostia trece de la om la om ca pojarul, cu carul. Când s-a răsturnat căruţa cu proşti, nătărăii s-au împrăştiat şi la sat, şi la oraş. N-au stat mult pe gânduri, că n-aveau pe ce. Şi un peşte gândeşte mai repede! Prostu-i rău de fire: iute găseşte altul, să-l admire. Cum prostul e omul ce gândeşte pe dos, ajunge tot mai jos, până dă cu capul de pământ. Când i-a apărut numele pe toate gardurile, au apărut şi partidele... Un prost-hăis, un prost-cea! Degeaba! Lucrurile bune le-au făcut proaste, ca în zilele noastre. Şi cum orice şchiop ajunge împărat în ţara ologilor, uneori, dacă eşti prost ajungi pe cel mai mare post, fiindcă ne e ruşine a le spune în faţă: "Măi, nătăfleaţă, du-te-n drumul tău, c-aici faci numai rău"!...

De-aceea, copii, puneţi mâna pe carte, fiindcă cine are carte - se zice - are parte! Şi dacă învăţaţi buchiile pe de rost, n-o să vă spună nimeni: "Uite un prost"... 

Ioan Gavrilaş