STAGIUNEA 2011 - 2012

traducerea Nina şi Iosif Cassian

regia artistică Cristian Ioan

decor şi costume Alexandru Radu

coregrafia Gabriela Tănase

Distribuţia:

Regele Peter – Vasile Blaga

Prinţul Leonce – Mihai Dămăcuş

Prinţesa Lena – Dorina Nemeş

Valerio – Radu Botar

Rosetta – Dana Moisuc

Guvernanta – Adriana Vaida

Maestrul de ceremonii – Valeriu Doran

Preşedintele Consiliului Curţii – Stelian Roşian

Primul poliţist – Andreea Mocan

Al doilea poliţist – Tibor Székely

regia tehnică – Ritta Szabo

sufleur – Viorica Botar

sunet – Szatvári Csaba

lumini – Mihai Zima, Ioan Dindiligan, Tudor Gătina

  Piesele lui Georg Büchner, Leonce şi Lena, Moartea lui Danton, Woyzeck, au la temelie ideea fatalităţii istorice transferată în fatalitate socială cu apogeu tragic; condiţiile sociale zdruncină şi distrug conştiinţele. Sentimentul sorţii implacabile – atât de specific teatrului romantic – domină în piesele acestui autor cu o existenţă extrem de agitată, ale cărui personaje sunt măcinate de angoasă şi care au convingerea „că nu sunt decât nişte neputincioase marionete, manevrate de puterea implacabilă a destinului”.

  Pentru mine, propunerea de a pune în scenă stagiunea aceasta la Teatrul de Nord piesa lui Georg Büchner „Leonce şi Lena” a fost o dublă bucurie - reveneam într-un loc foarte drag inimii mele şi regizam unul dintre cele mai tulburătoare texte dramatice scrise în perioada romantismului de un om atât de talentat încât se poate spune fără dubii că fusese atins de aripa geniului - din păcate, mort mult prea timpuriu, la numai 24 de ani! Învelişul poetic fabulos şi dialogul sclipind de spirit şi haz ascund de fapt o poveste destul de amară - lipsa de libertate. Leonce şi Lena, doi tineri hipersensibilizati, traversează o situaţie absurdă şi ireală fugind de viitorul lor trasat în tipare foarte rigide încă de la naştere... De obicei, când încep elaborarea unui spectacol am un punct de pornire, invariabil o imagine care mă urmăreşte şi pe care încerc să o transpun în construcţia scenică - câteodată aceasta imagine nu rămâne până la sfârşit în spectacolul finit, dar ea a fost esenţială la debutul repetiţiilor. Acum aproape 30 de ani am citit un roman deosebit de interesant care se numeşte „I-a înghiţit pădurea”, scris de Robert Gaillard (îl recomand şi astăzi cu multă căldură demodaţilor cetăţeni care mai au plăcerea de a citi!). Lecturând piesa lui Büchner am avut prima imagine cu cele două personaje triste şi fără de speranţă care preferă să se piardă de buna voie în hăţişurile junglei pentru a scăpa de cealaltă junglă, a reprimării ideii de libertate, a restricţiilor, a cenzurii supravegheate şi a unui conformism draconic.

 
   Am avut marea şansă aici la Teatrul de Nord să găsesc o trupă talentată şi ambiţioasă - un adevărat dar ceresc - şi nu o spun pentru a îmi câştiga un vremelnic „captatio benevolentiae” ci pentru a le face o reală reverenţă acestor artişti care oficiază pe scândura atât de tocită, dar atât de valoroasă a Teatrului din Satu Mare, făcând să vibreze pereţii aerului în jurul lor.

   Despre Egipt se spunea ca este un dar al Nilului... Poate ca oraşul acesta este un dar al Teatrului, cine ştie ?!

Cristian Ioan