A DOUĂSPREZECEA NOAPTE
de William Shakespeare

Regia artistică: Eugen Gyemant

Scenografia: Maria Nicola

Direcția muzicală: Dorin Griguță 

Distribuția (în ordine alfabetică):

Ioana Cheregi - VIOLA, îndrăgostită de Duce

Rora Demeter - MALVOLIO, Majordomul Oliviei

Anca Dogaru - FABIAN

Carol Erdos - UN CĂPITAN, prietenul Violei; PREOT

Carmen Frățilă - ORSINO, Ducele Illyriei

Cristian Iorga - ANTONIO, un Căpitan, prietenul lui Sebastian

Raluca Mara - VALENTIN

Romul Moruțan - BUFONUL, Servitor al Oliviei

Vlad Mureșan - OLIVIA, o Contesă bogată

Dorina Nemeș - MARIA, camerista Oliviei

Alexandra Odoroagă - CURIO, Gentleman care îl servește pe Duce

Stelian Roșian - SIR TOBY BELCH, Unchiul Oliviei

Andrei Stan - SEBASTIAN, un tânăr Gentleman, fratele Violei

Tibor Székely - SIR ANDREW AGUE-CHEEK

regia tehnică: Dorel Iurcencu
sunet: Daniel Bălan
lumini: Ioan Iluță, Ciprian Fogaș

A douăsprezecea noapte este povestea încurcată a unei fete care naufragiază pe țărmul unui tărâm straniu numit Ilyria, condus de un duce pe care nu îl mai interesează nimic altceva decât dulcele abandon al unei iubiri imaginare și de o contesă care a jurat să își petreacă restul eternității în doliu perpetuu.

Pentru a supraviețui în acest ținut necunoscut și pentru a-l păstra în viață pe fratele ei geamăn înecat, Viola ia hotărârea de a se transforma în acesta. Pornind de la jocul erorilor sexuale construite de Shakespeare, ne propunem ca în spectacolul A douăsprezecea noapte să explorăm tocmai tema travesti-ului și consecințele sale în același timp comice și tragice. Ilyria pe care o vom descrie este o țară în care domnește confuzia sexuală, un fel de limb al celor care nu știu încă cu adevărat cine sunt. Toți cei care populează acest țărm sunt naufragiați, dar unii dintre ei trăiesc aici de atât de multă vreme, încât nici nu mai țin minte vreo viață anterioară. Ilyria este locul unde ajung cei care nu știu ce își doresc în realitate și care nu se văd pe ei înșiși așa cum sunt. Scopul Violei este acela de a scăpa într-un fel sau altul de aici, dar locul exercită o vrajă ciudată asupra celor care nimeresc în capcană și, fără să înțeleagă de ce, este și ea contaminată de aceeași confuzie.

Pentru a amplifica temele sugerate de text, folosind tocmai mijloacele baroce ale autorului, vom multiplica travesti-ul în rolul ducelui și al contesei, obținând astfel oglinzi răsturnate ale Violei. Ducele Orsino va fi în realitate o femeie care crede despre ea însăși că e bărbat, iar contesa Olivia va fi un bărbat care crede despre el însuși că e femeie. Comicul, stranietatea, multiplele fațete ale sexualității feminine și masculine vor fi potențate într-un labirint de situații în care o femeie care se crede bărbat este îndrăgostită de un bărbat care se crede femeie și trimite la acesta ca mesager o femeie travestită în bărbat, numai pentru ca bărbatul care se crede femeie să se îndrăgostească tocmai de mesagerul travestit. 

Haosul orchestrat de la acest punct se îndreaptă în final către momentul de auto-descoperire dureroasă, în care fiecare realizează cine este, ce este și ce își dorește cu adevărat. Odată ce măștile au fost date jos, ducele Orsino înțelege că este o femeie care s-a îndrăgostit fără să-și dea seama cum de o altă femeie, iar contesa Olivia înțelege că este un bărbat cât se poate de normal, care a trăit până atunci într-o bizară fantezie de identitate.

Eugen Gyemant