Imagini

---

MOMO, adaptare după Michael Ende

Regia: Diana Dragoș

Scenografia: Anda Pop

Animații: Maria Brudașcă

Muzica originală: danaga

Light design: Lucian Moga, Alexandru Dancu

Traducerea: Yvette Davidescu

Asistent regie: Cosmin Adrian

Distribuția:

Momo - Roxana Fânață

Gigi/Ora tânăr - Andrei Gîjulete

Beppo/Ora bătrân - Ciprian Vultur

Oamenii cenușii - Cătălin Mares

Casiopeea - Crina Andriucă

Nino - Tibor Székely

Liliana – Anette Marka

Fussi - Bianco Erdei

Nicola - Cristian But

 

Mulțumiri: Lucia Maria Racșan

 __________

Regia tehnică: Eniko Botos

Sufleur: Yvette Princz

Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan

Sunet: Vlad Giurge

Proiecție video: Stike Molnar

__________

Spectacolul imaginează o lume în care teatrul nu mai există decât ca loc de joacă pentru un grup de copii, întrerupți de niște apariții fantomatice tot mai prezente, care le propun un model de eficientizare a timpului și renunțarea la povești și joacă.

Nenumărate aplicații și gadget-uri ne preiau în numele eficienței sau al productivității tot mai mult din sarcini, ne organizează modul de lucru, de viață, de interacțiune socială, de cumpărături, de făcut mișcare, până și meditația și regăsirea de sine. Ecranele ne fură ore întregi în scroll-uri oferind mirajul prieteniei, iubirii, comunității, importanței, în timp scurt și cu efort minim. Tap-ul a înlocuit atingerea.(…) Nu mai populăm Pământul, ci Google Earth-ul, nu mai sperăm să ajungem la cer, ci ne asigurăm datele în Cloud (Byung Chul Han). Trăim cu obsesia bunăstării și a consumului în viteză, în timp ce ridicăm munți de gunoaie printre cei naturali. Integrăm plasticul până și în organismele noastre. Ne poluăm interior la fel cum poluăm natura.

„Momo” e despre regăsirea de sine prin poveste. Condusă de constelația Casiopeea spre strada Nicicând, fetița Momo descoperă sursa timpului în casa Niciunde, acasă la Maestrul Ora, și înțelege că timpul nu e linear ci ciclic, și că realitățile au loc concomitent. Fiecare om are acces și poate trăi oricând (într-)un timp interior care deschide o sumedenie de reflexii în povești. Trecem printr-o serie de crize în care spectacolele par aproape o aroganță, apar și dispar de pe scenă la o bătaie din gene. „Momo” e un spectacol tributar teatrului și poveștilor, cu credința că vor continua, în orice formă ar lua-o, să ne alunge frica de moarte.

Diana Dragoș