
după Michael Ende
Imagini





















MOMO, adaptare după Michael Ende
Regia: Diana Dragoș
Scenografia: Anda Pop
Animații: Maria Brudașcă
Muzica originală: danaga
Light design: Lucian Moga, Alexandru Dancu
Traducerea: Yvette Davidescu
Asistent regie: Cosmin Adrian
Distribuția:
Momo - Roxana Fânață
Gigi/Ora tânăr - Andrei Gîjulete
Beppo/Ora bătrân - Ciprian Vultur
Oamenii cenușii - Cătălin Mares
Casiopeea - Crina Andriucă
Nino - Tibor Székely
Liliana – Anette Marka
Fussi - Bianco Erdei
Nicola - Cristian But
Mulțumiri: Lucia Maria Racșan
__________
Regia tehnică: Eniko Botos
Sufleur: Yvette Princz
Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan
Sunet: Vlad Giurge
Proiecție video: Stike Molnar
__________
Spectacolul imaginează o lume în care teatrul nu mai există decât ca loc de joacă pentru un grup de copii, întrerupți de niște apariții fantomatice tot mai prezente, care le propun un model de eficientizare a timpului și renunțarea la povești și joacă.
Nenumărate aplicații și gadget-uri ne preiau în numele eficienței sau al productivității tot mai mult din sarcini, ne organizează modul de lucru, de viață, de interacțiune socială, de cumpărături, de făcut mișcare, până și meditația și regăsirea de sine. Ecranele ne fură ore întregi în scroll-uri oferind mirajul prieteniei, iubirii, comunității, importanței, în timp scurt și cu efort minim. Tap-ul a înlocuit atingerea.(…) Nu mai populăm Pământul, ci Google Earth-ul, nu mai sperăm să ajungem la cer, ci ne asigurăm datele în Cloud (Byung Chul Han). Trăim cu obsesia bunăstării și a consumului în viteză, în timp ce ridicăm munți de gunoaie printre cei naturali. Integrăm plasticul până și în organismele noastre. Ne poluăm interior la fel cum poluăm natura.
„Momo” e despre regăsirea de sine prin poveste. Condusă de constelația Casiopeea spre strada Nicicând, fetița Momo descoperă sursa timpului în casa Niciunde, acasă la Maestrul Ora, și înțelege că timpul nu e linear ci ciclic, și că realitățile au loc concomitent. Fiecare om are acces și poate trăi oricând (într-)un timp interior care deschide o sumedenie de reflexii în povești. Trecem printr-o serie de crize în care spectacolele par aproape o aroganță, apar și dispar de pe scenă la o bătaie din gene. „Momo” e un spectacol tributar teatrului și poveștilor, cu credința că vor continua, în orice formă ar lua-o, să ne alunge frica de moarte.
Diana Dragoș