În vara anului 1922, la chemarea bunului său prieten, Anton Davidescu, redactor-șef la ziarul 𝑆𝑎𝑡𝑢 𝑀𝑎𝑟𝑒, G. M.-Zamfirescu vine la Satu Mare, muncind aici atât ca funcționar al Casei Cercuală de Asigurări, cât și ca ziarist și om de teatru.

Luptând el însuși în Primul Război Mondial, Gemi se mută în Satu Mare la 4 ani de când granițele s-au mutat. Nu se așteaptă să găsească un Sătmar atât de maghiarizat în comparație cu Bucureștiul din care venea, în care cultura românească își începea anii de aur din interbelic. Așadar, se simte dator să aducă și să producă cât de multă cultură românească reușește, în speranța că va ajuta dezvoltarea mai multor publicații românești în Satu Mare.

Cu toate acestea, trăind aproape 2 ani la Satu Mare, Gemi va învăța destul de repede limba maghiară și va propune colaborări între publicațiile maghiare și românești. G. M.-Zamfirescu era un promotor al culturii, indiferent în ce limbă era aceasta.

Perioada sătmăreană înseamnă, pentru Gemi, și începuturile sale ca prozator și dramaturg. 𝐹𝑙𝑎𝑚𝑢𝑟𝑎 𝑎𝑙𝑏𝑎̆, prima sa carte, este publicată prin editura revistei 𝐼𝑐𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑀𝑎𝑟𝑎𝑚𝑢𝑟𝑒𝑠̦𝑒𝑛𝑒. Tot în această perioadă Gemi începe să scrie și la piesa de teatru 𝐶𝑢𝑚𝑖𝑛𝑒𝑐𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑎 și la romanele 𝐺𝑎𝑧𝑑𝑎 𝑐𝑢 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑢𝑚𝑒𝑧𝑖 și 𝑀𝑎𝑖𝑑𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑢 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒, deși ele sunt terminte și publicate mai târziu.

La Satu Mare, G. M.-Zamfirescu va înființa, în cadrul Societății pentru teatrul și cultura românească, din care este membru, prima trupă de teatru pe care o va conduce, o trupă de amatori în care jucau funcționari și ofițeri din oraș, care a rezitat câțiva ani deși nu a fost subvenționată. Aceasta va fi prima trupă de teatru românesc din orașul nostru, alături de care va monta piese precum 𝑃𝑎𝑡𝑖𝑚𝑎 𝑅𝑜𝑠̦𝑖𝑒 de Mihail Sorbul și 𝑆𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑧𝑖𝑢𝑎̆ de Zaharia Bârsan, spectacole jucate atât în teatrul din oraș cât și în celelalte teatre din județ, fiind aproape un proiect-pilot pentru trupele viitoare pe care Gemi le va înființa și conduce la București.

În scurtul timp în care Sătmarul a fost locuit de Gemi, acesta va mai realiza niște proiecte importante în istoria culturii sătmărene românești, toate în paralel cu slujba sa zilnică de funcționar:

va milita pentru o trupă de teatru profesionist și pentru înființarea unei biblioteci și școli românești.

va face parte dintre inițiatorii revistelor 𝑁𝑢𝑓𝑎̆𝑟𝑢𝑙, publicație de cultură, 𝑆𝑎̆𝑔𝑒𝑎𝑡𝑎, revistă satirică și, cea mai importantă, 𝐼𝑐𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑀𝑎𝑟𝑎𝑚𝑢𝑟𝑒𝑠̦𝑒𝑛𝑒, revistă de literatură și polemică care va apărea în total în 10 numere, fiecare dedicat unui subiect important dintre care cărturarul Gheorghe Lazăr, teatrul românesc sau Mănăstirea Bixad din Țara Oașului.

va colabora cu revistele 𝐶𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑖 𝐶𝑟𝑖𝑠̦𝑢𝑟𝑖, din Oradea și 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎 𝑝𝑜𝑝𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖, din Cluj, unde va scrie rubrica 𝐶𝑟𝑜𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑠𝑎̆𝑡𝑚𝑎̆𝑟𝑒𝑛𝑒 sub pseudonimul Mircea Lacrimă.

În spiritul entuziasmului care l-a mânat pe Gemi să realizeze atât de multe lucruri în viața sa de numai 40 de ani, acesta își lasă amprenta și asupra istoriei culturale a orașului.

Astăzi, 8 octombrie, se împlinesc 84 de ani de la moartea lui Gemi, la București, departe de Satu Mare, dar rămas mereu legat de sătmăreni, chiar și 100 de ani după ce locuiește în orașul nostru.

G. M.-Zamfirescu a trăit în Satu Mare între 1922 și 1924 pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 11.