Bilete online
Premieră: „Petru sau Zece fără un sfert” - FOCUS DRAMA ediția a III-a

15 octombrie 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Premieră la Sala Studio: „Petru sau Zece fără un sfert” de Ioana Dajbog, regia Tudor Dreve

 

Duminică 20 octombrie, la ora 19 în Sala Studio a Teatrului de Nord, are loc premiera „Petru sau Zece fără un sfert” de Ioana Dajbog, montare după textul câștigător al concursului de dramaturgie din proiectul Focus Drama, ediția a III-a.

Spectacolul este regizat de Tudor Dreve, iar din distribuție fac parte actorii Anette Marka, Alina Negrău, Cătălin Mareș, Anca Dogaru, Bianco Erdei, Cristian But și elevul Darius Bura.

Un accident dintr-un parc de joacă pentru copii scoate la iveală incompetența autorităților și problemele nediscutate dintr-o familie. Lovindu-se de neglijență și nepăsare, familia victimei ajunge să se destrame într-un proces în instanță care durează prea mult. Toți caută și găsesc un vinovat: pe sora mai mare a victimei, o adolescentă pentru care vina și fricile prind viață. „Petru sau Zece fără un sfert” este un spectacol inspirat din evenimente reale, despre un accident în care avem toți o parte de vină, un accident care este doar o altă piesă a unei societăți eșuate. (Tudor Dreve)

Ioana Dajbog: Trebuie să recunosc că a fost o surpriză pentru mine faptul că am luat acest concurs. Sunt extrem de recunoscătoare persoanelor care m-au încurajat să îl scriu și să vorbesc deschis despre tot ce s-a întâmplat. Și de asemenea, mă bucur că a ajuns pe mâinile potrivite. Din prima m-am conectat cu regizorul, Tudor Dreve, care a venit cu niște propuneri foarte pertinente, iar echipa este una deschisă și dornică de lucru. Fiind prima dată când lucrez într-un teatru de stat, simt că am parte de un proces sănătos de lucru și productiv. Am emoții mari pentru premieră. Nu știu dacă am să râd, dacă am să plâng. Tot ce știu e că sunt în locul potrivit la momentul potrivit. Restul detaliilor, le vom vedea pe 20 octombrie.

Ioana Dajbog este absolventă a Facultății de Teatru și Film din Cluj-Napoca, secția Teatrologie, și este specializată în scriere dramatică. Printre proiectele semnate de ea se numără texte pentru copii, precum „Colțișor, dragonul educator”, dar și dramatizări ale unor romane, precum „Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac. A colaborat și cu Teatrul Apropo pentru piesa „Rușii nu zâmbesc”. În plus, textele ei au fost incluse într-un volum de dramaturgie publicat în colecția DeMontat.

Tudor Dreve a urmat Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. După obținerea licenței în regie de teatru în 2020, a debutat la Teatrul Municipal Baia Mare cu spectacolul „Nevrozele sexuale ale părinților noștri” de Lukas Bärfuss, producție ce i-a adus o nominalizare la categoria Debut în cadrul Galei Premiilor UNITER 2021, consolidându-i astfel statutul de tânăr regizor de perspectivă. La Teatrul de Nord, a semnat regia spectacolelor „Anatomia unui val perfect” de Stela Giurgeanu și „Omul vulpe” de Ana Cucu Popescu, contribuind de asemenea la producția altor spectacole importante.

Spectacolul „Petru sau Zece fără un sfert” se va relua în data de 26 octombrie, la ora 19.00, în Sala Studio. De asemenea, va fi prezentat pe 10 noiembrie, în programul evenimentului FOCUS ÎN DIALOG, din cadrul proiectului Focus Drama - ediția a III-a.

 

Proiectul Focus Drama este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

PETRU SAU ZECE FĂRĂ UN SFERT de Ioana Dajbog

Regia: Tudor Dreve

Scenografia: Cosmin Stancu

Coregrafia: Roxana Fânață

Măști: Răzvan Chendrean

Muzica: Vlad Giurge

Distribuția:

Fiica - Anette Marka 

Mama/Femeia - Alina Negrău

Tata - Cătălin Mareș 

Asistenta/Profesoara - Anca Dogaru

Psihiatra - Bianco Erdei

Avocatul - Cristian But

Vocea lui Petru - Darius Bura

Corul de copii - Alina Negrău, Cătălin Mareș, Anca Dogaru, Bianco Erdei, Cristian But

----------------

Durata: 1h, 30 min.

Vârsta recomandată: 16+

Spectacolul conține efecte luminoase și sonore puternice, care pot afecta persoanele sensibile!
----------------

Informații și bilete: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6. Telefon: 0261712106 | 0786538580
Bilete online: https://teatruldenord.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2201 

ȘTIRI
AȘTEPTÂNDU-L PE GODOT, în premieră la Satu Mare!
Programul Trupei Mihai Raicu la final de octombrie
Premieră: „Petru sau Zece fără un sfert” - FOCUS DRAMA ediția a III-a
Ion Parhon: DOUĂ ANIVERSĂRI SĂTMĂRENE, Teatrul azi nr. 5/6 2024
Teatrul de Nord reia spectacolul LA VIE EN ROSE
Teatrul de Nord găzduiește spectacolul „Iată-ne aici!”
„Căruța cu Teatru”, ediția a II-a: Spectacole itinerante în Județul Satu Mare
Începe o nouă stagiune a Teatrului de Nord
Textele câștigătoare ale concursului de dramaturgie Focus Drama, ediția a III-a
Claudiu Groza - O companie teatrală de top: SM55
Premieră: LIVADA DE VIȘINI după A.P. Cehov, regia Nikita Betehtin
PROGRAM ANIVERSARE 55
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 11
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 10
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 9
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 8
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 7
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 6
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 5
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 4
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 3
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 2
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 1
55 de ani de la înființarea secției române a Teatrului de Nord
FALSTAFF în regia lui Ovidiu Caița, o nouă premieră la Teatrul de Nord
Cronică la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ
Un proiect de educație prin cultură, desfășurat de Trupa Mihai Raicu, ajunge la final
Un spectacol de GIGI CĂCIULEANU, în premieră la Teatrul de Nord
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 – ultimii ani de viață și moartea (VIII)
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 – familia (VII)
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 – teatrul și teatrologul (VI)
𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐙𝐚𝐦𝐟𝐢𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐥𝐚 𝐆𝐞𝐦𝐢 – 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑖𝑠̦𝑜𝑎𝑟𝑎 𝑁𝑎𝑠𝑡𝑎𝑠𝑖𝑎 (V)
𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐙𝐚𝐦𝐟𝐢𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐥𝐚 𝐆𝐞𝐦𝐢 – 𝑀𝑎𝑖𝑑𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑢 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒 (IV)
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 – perioada sătmăreană (III)
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 – nașterea unui scriitor (II)
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 (I)
Cronică de Maria Zărnescu, la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ (Festivalul de Teatru Nou, Arad, 2023)
Spectacolul „Nuntă în Oaș” la Festivalul de Teatru Piatra Neamț #34
Cronică de Mihai Brezeanu, la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ (Festivalul de Teatru Piatra Neamț, 2023)
Cronică de Mariana Ciolan, la spectacolul FREETIME (în revista Teatrul azi)
Miruna Alexandra Grozav: „Bolnava Închipuită și fățărnicia netăinuită”
Prima etapă a proiectului Teatru SMArt a ajuns la final
Ion Parhon: UN BOGAT „MARATON” SĂTMĂREAN
Cronică la spectacolul METAMORFOZE (Galactoria, Cluj-Napoca 2023)
Mariana Ciolan: „Un teatru – două trupe – pasiune egal împărtășită”
Miruna Grozav: Căutări de sine materializate la Teatrul de Nord
Adrian Țion: Spectacol în culorile curcubeului - Freetime la Showcase Teatrul de Nord
Adrian Țion: Nuntă în Oaș la la Showcase Teatrul de Nord, Satu Mare, 2023
Oana Balaci: Coșmarul colectiv al realității contemporane - Freetime la Showcase Teatrul de Nord
Oana Balaci, cronică la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ

Parteneri media
   
Abonare la Newsletter
Abonare

Creeat de Altersoft