Theodor-Cristian Popescu a absolvit Academia de Teatru şi Film București, Facultatea de Teatru, specializarea arta regiei de teatru, la clasa profesorului Valeriu Moisescu (1994). A urmat cursurile de Master of Fine Arts în regie (bursă Fulbright) la Universitatea Montana (SUA) (2002), iar în 2011 și-a susținut doctoratul la Universitatea de Arte din Târgu Mureș – instituție la care coordonează în prezent programul de masterat în regie.

Experiența profesională: Lector universitar la Universitatea de Arte Târgu Mureș; Conferențiar la Școala Națională de Teatru a Canadei; Lector la Universitatea Québec la Montréal; Fondator și Director artistic al Companiei Theodor Cristian Popescu (Montréal); Coordonator al artelor spectacolului la University of Montana Productions; Asistent universitar la UNATC București; Fondator și Director artistic al Companiei Teatrale 777 (București); Asistent universitar la Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureș; regizor la Teatrul Național Târgu Mureș; regizor la Teatrul Național Cluj.

În prezent este Conferențiar universitar la Universitatea de Arte Târgu Mureș, conducătorul programului de masterat în regie.

A fost și este preocupat și de partea de cercetare. A publicat volumul ” Surplus de oameni sau surplus de idei. Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989 (2012), Editura Eikon, Cluj-Napoca, şi peste 60 de articole în reviste culturale precum Scena, Teatrul azi, ManInFest, UltimaT, Scena.ro, Observator cultural, Dilema veche, Scena9, Howlround etc.

Biografia sa artistică este impresionantă, cu peste 50 de spectacole montate în ţară şi în străinătate. A participat la festivaluri și turnee în Ungaria, Bulgaria, Austria, Franța, Germania, Marea Britanie.

Toamna trecută, spectacolul ”Ia uite cine s-a întors!” de Timur Vermes, montat la Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania ”Tompa Miklós”, a fost prezent la festivalul TranzitFeszt de la Satu Mare.

 

Theodor-Cristian Popescu: ACTORII AU PESTE TOT ACELEAȘI CURIOZITĂȚI ȘI TEMERI

Ai o afinitate pentru piesele de teatru contemporan. Ce te-a atras la textul Cristinei Clemente?

Suprapunerea politică-familie; faptul că administrarea treburilor publice, care adesea ne lasă indiferenți, dobândește o dimensiune caldă, intimă atunci când e proiectată în cadru familial. Atunci realizăm că politica e de fapt administrarea comună a treburilor noastre și că doar implicarea are sens. Pare comic că o familie se administrează folosind mecanismele democrației (dezbateri, consilii, campanii, alegeri) și experimentează diverse modele socio-economice, iar acest mecanism dramaturgic al Cristinei Clemente ne demistifică politica și ne readuce dimensiunea ei umană, îndemnându-ne să cugetăm la cum vrem, de fapt, să trăim.

Ai lucrat pentru o vreme în Canada având propria companie. Ne spui câteva diferențe între actorii canadieni și cei români?

Actorii au peste tot aceleași curiozități și temeri. Singura diferență privește o etică a muncii nord-americană extrem de dezvoltată: oamenii au descoperit acolo că e mai profitabil și mai amuzant să-ți petreci timpul fiind activ, de unde o atitudine relaxată și în același timp extrem de responsabilă față de muncă.

Ești profesor la Universitatea de Arte Târgu Mureș. Folosești elemente de pedagogie în munca de regizor?

Mai degrabă cred că aduc elemente din munca mea de regizor în cea de profesor, încercând să le eliberez studenților mințile și îndemnându-i să-și descopere propria lor voce. În teatru sunt mai degrabă un ghid decât un pedagog.

Care a fost elementul hotărâtor care te-a determinat să montezi la Teatrul de Nord?

Preluarea direcției artistice de către Ovidiu Caița. Îmi place să mă asociez cu perioadele de schimbare, cu drumurile noi, cu amestecul de speranță și optimism pe care îl dă o identitate nouă a direcției artistice. Vreau să ajut, dacă pot, la acest nou drum în care se angajează trupa românească a Teatrului de Nord.

Cât de dificilă a fost alegerea distribuției pentru spectacolul "Consiliu de familie"?

Am ales actorii în urma unor întâlniri față în față. I-am ales pur și simplu pe aceia cu care am simțit că aș vrea să lucrez, cu care mi-ar plăcea să interacționez. Am făcut diferite combinații dinamice în mintea mea și am ajuns la această distribuție.

Ce poveste spune spectacolul "Consiliu de familie"? Gîndurile și ideile cu care ai pornit la începutul repetițiilor s-au schimbat pe parcurs?

Drumul pe care am pornit nu s-a schimbat, dar tempoul, da. Materialul creat de noi vibrează într-un fel aparte, pe care nu-l pot anticipa de la început, când am doar niște concepte, niște intuiții de sens, de direcție. Acum ascult această vibrație și iau decizii în funcție de ce simt în repetiții, ca un acordor de instrument muzical. Ceea ce va rezulta nu pot ști nici măcar acum pe deplin, cu o săptămână înainte de premieră. Asta face lucrurile palpitante.