Agenda LiterNet / Cronici teatru / Showcase Teatrul de Nord, Satu Mare, 2023 Spectacol în culorile curcubeului - Freetime la Showcase Teatrul de Nord, Satu Mare, 2023

Adrian Țion

aprilie 2023

Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici

De la trăsnăi "artistice" precum acea celebră "Fântână" a lui Marcel Duchamp din 1917, când acesta, susținut de Picabia, a prezentat un pisoar din porțelan drept operă de artă, excentricitățile artiștilor revoluționari se îmbulzesc pe marginea tăioasă a inovațiilor având ca scop intenția de a tăia șirul conveniențelor etice sau chiar de a scoate din sărite pe cei cu gusturi învechite, vinovați că sunt decenți și oameni de treabă cu frica lui Dumnezeu. E simplu: inovatorii luptă împotriva ideilor preconcepute și uneori o fac cu multă fervoare. "Fântâna" lui Duchamp a șocat, a intrigat, a descumpănit. Dadaismul era în floare atunci și experimentele sărite de pe fix nu mai conteneau.

Acum, în postmodernism deșucheat, degustătorii de artă (plastică, teatrală), beneficiari inocenți ai îndrăznelilor de tot felul, sunt mai puțin vehemenți în a combate formele extravagante create de noii reprezentanți ai avangardei. Poate au obosit și nu le mai pasă. Au trecut atâtea peste ei, așa că nimic sau aproape nimic nu-i mai miră. Pe drept cuvânt, "omul recent" poate exploda, copleșit de stimuli stresanți, ca unul din personajele soresciene din Există nervi: "Secolul ăsta mi-a distrus flora intestinală.

" Numai "flora intestinală"? Nu și creierul intoxicat cu gunoi mediatic și pervertirea eticismului? Nu și teama de nesiguranță iscată de război? Dar pe scenă nu un pisoar "artistic" aduce regizorul Nicola Bremer, în spectacolul său Freetime montat la Teatrul de Nord Satu Mare (premiera: 27 noiembrie 2022), ci un ditamai closetul de porțelan, plimbat, apoi implantat în mijlocul scenei ca obiect "imoral și vulgar", așezat în fața unor cuburi gigantice, semitransparente, somptuoase, ce-i drept, propuse de scenografa Steffi Rehberg, adică așa-numitele "cuburi ale lui Sol LeWitt", suntem informați din caietul de sală. Sunt geometrizări cu care publicul e mai puțin familiarizat, spre deloc. E drept că sugestia de vid existențial conținut în spațialitatea lor se conjugă bine cu vidul existențial al personajelor ce le locuiesc periodic, aleatoriu.  

Sub semnul aleatoriului stă întregul eșafodaj dialogal al textului. Text alcătuit de Gian Maria Cerva și Frații Presniacov, în cadrul unui "laborator internațional de scriere colectivă". Autorii au experimentat cu interes noi forme de scriere, și-au dorit să transpună mai multe "realități paralele" într-o succesiune de scene fără evidentă legătură între ele și chiar regizorul se pare că nu și-a dorit să le unească prea mult, tocmai pentru a lăsa spațiu între secvențe și a insinua un etos cultural-existențial risipit, diluat în substanța unor deprinderi cotidiene generalizate, devenite simple întâmplări comune, amplasate oriunde în lume.

Fragmentarismul astfel evidențiat, cu scene petrecute în Spania, Italia sau Muntenegru, se extinde asupra psihologiilor personajelor care apar cu eul intim scindat, sfârtecat în bucăți, astfel că pe bună dreptate se lansează întrebarea Se poate trăi în fragmente? Se încearcă, fără prea mare succes, pătrunderea în psihologiile unor expați, cătrăniți de neîmpliniri, frustrați intelectual și familial, sentimental și intelectual, călătoriți dintr-o țară în alta, așa cum sunt mulți dezrădăcinați din societatea europeană și mondială de azi. În nălucirile lor intelectualist-sexuale, ei alunecă, s-ar părea, firesc, de la heterosexualitate, bisexualitate, la homosexualitate liber consimțită, de unde titlul piesei Freetime care încorporează semantic mișcarea LGBT, fără nicio reținere, pe față.

Căutările, rătăcirile eroului principal, Florin, sunt de natură a arăta un parcurs alambicat, necronologic, despre dependența / respingerea unui virtual partener de sex. De la "genial la mate", după ce se dovedește că toți sunt "geniali la matematică", este în sfârșit admis la o universitate necunoscută, ridiculizată. Dar nici experiențele lui, nici studiul, nici interacțiunile cu ceilalți nu-i alungă singurătatea, angoasele, uscăciunea vieții. Andrei Gîjulete în Florin e un ins slab, ușor de manevrat de perverși. E firesc să se lase întrebarea Cine este Florin? Spectacolul pune multe întrebări în legătură cu alegerea drumului în viață, supraviețuirea în condițiile de azi, la care trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord știe să răspundă prompt, nuanțat, convingător. Sergiu Tăbăcaru e Adamo, prieten ocazional, Roxana Fânață este și în acest spectacol o ființă delicată, Nada, o virtuală nevastă a lui Florin dintr-o presupusă existență ulterioară. Crina Andriucă e Gabriella, șoferița care produce un accident, Ioana Cheregi e polițista gravidă (personaj ridiculizat cu succes) și Claudia. Cătălin Mareș își exercită competențele interpretative în trei ipostaze, la fel de reușite fiecare: Agentul de securitate, Pietro și Artistul Contemporan, iar Andrei Stan este fantomaticul Slovo, Nikollai, Marcello. Conceptul video aparține lui Vincenzo Marsiglia, muzica și coregrafia țin de Saga Björklund Jönsson. Traducerea din limba italiană: Daniela Șilindean.

Spectacolul este o coproducție internațională cu Teatro Stabile delle Arti Medioevali și Quartieri dell Arte, Italia. Dar accentul italienesc apare, din păcate, în replicile lui Sergiu Tăbăcaru, doar la început. Pe urmă dispare. Freetime poate fi urmărit ca o halucinație a lui Florin (Andrei Gîjulete), așezat central, pe "tronul intimităților" în timp ce își revizuiește trăirile, stările, virtualitățile. Nu putea fi așezat pe un scaun cu patru picioare? (Adrian Țion, Spectacol în culorile curcubeului - Freetime la Showcase Teatrul de Nord, Satu Mare, 2023)