Bilete online
Mariana Ciolan: „Un teatru – două trupe – pasiune egal împărtășită”

https://leviathan.ro/un-teatru-doua-trupe-pasiune-egal-impartasita-cronica-de-teatru-de-mariana-ciolan/

 

„Un teatru – două trupe – pasiune egal împărtășită”, cronică de teatru de Mariana Ciolan

11 mai 2023, Revista Leviathan

Practica de a organiza periodic o microstagiune pentru a oglindi activitatea de ansamblu a unei instituții de spectacol are de-acum tradiție în spațiul nostru teatral. Ne gândim, de pildă, la Naționalul clujean care de mai bine de un deceniu organizează Întâlnirile internaționale sau la Naționalele din Tg.Mureș și Sibiu, ca să dau doar câteva exemple. Iată că și la Satu Mare, loc unde nu ajungi foarte ușor dacă te afli mai la sudul țării, în condițiile în care aeroportul local are un orar mai… sincopat, conducerea Teatrului de Nord a luat inițiativa unor astfel de reuniuni care, dincolo de festivalurile din țară și din afara ei unde este invitat, pot să îi facă mai vizbili pe artiștii de aici pentru oameni de teatru de pretutindeni. Am avut bucuria să particip la final de primăvară la cea de-a doua manifestare de acest gen, care mi s-a părut în plus, spre marea cinste a realizatorilor ei, o veritabilă sărbătoare și pentru iubitorii acestei arte din oraș, unii fidelizați prin mai multe tipuri de abonamente. O bucurie împlinită în chip evident și prin emulația celor două trupe care din 1968, reunind tradițiile lor, compun acest teatru sub denumirea actuală: Trupa „Mihai Raicu”, de expresie română, condusă de regizorul Ovidiu Caița, și trupa de expresie maghiară „Harag György”, condusă de Bessenyei Gedö István, teatrolog, dramaturg și regizor. Timp de șase zile, critici și jurnaliști teatrali am urmărit câte trei spectacole de la fiecare colectiv artistic. Ele mi-au dovedit seriozitate în selecția repertorială, o evidentă preocupare către armonizarea dintre clasic și modern, dintre peren și inovație la nivelul gramaticii scenice, talent actoricesc și dăruire profesională, viziuni regizorale incitante. Au fost producții menite să dea seama și de înzestrările artistice ale actorilor și de țintele estetice și ideatice îmbrățișate de cele două direcțiuni. În plus, satisfacția produsă de întâlnirile informale cu realizatorii petrecute în barul primitor al teatrului, după fiecare reprezentație, unde am asistat la discuții, benefice și pentru invitați și pentru creatorii înșiși, nu înecate de izul rutinier sau lâncezeala care se mai văd uneori pe alocuri, în demersuri similare, ci, dimpotrivă, vii, sincere, profunde despre laboratoarele de creație, unde actorii români și cei maghiari (o bună parte dintre ei) se amestecau la fiecare întâlnire cu evident interes deslușit pe chipurile lor, iar amfitrioni pe drept animatori ai reuniunilor au fost cei doi conducători ai trupelor. Sunt aspecte care mă fac să salut ideea continuării pe viitor a acestui gen de showcase.

Microstagiunea s-a deschis cu spectacolul Momo, adaptare după celebrul roman-basm de Michael Ende. În viziunea tinerei regizoare Diana Dragoș, aventura prin care fetița-eroină descoperă lumea reală face trimitere la dezvoltarea de azi a tehnologiei ori la neajunsuri contemporane, cum ar fi, de pildă, poluarea, atât de evidentă în decor, și investighează cu voluptate lumea din propria visare a eroinei, cu teme specifice basmului. Spectacolul reușește să deschidă totodată piste de reflecție pentru spectatorul adult și este investit cu un mesaj purtăror de profund omagiu adus teatrului, ca depozitar de poveste, puterii lui ocrotitoare, poate chiar izbăvitoare în curgerea inexorabilă a timpului. Cele mai bine de două ceasuri ale reprezentației au fost urmărite de un public participativ la modul exemplar, un public alcătuit aproape exclusiv din elevi de gimnaziu cărora, de altfel, le este în primul rând adresat spectacolul. (Faptul nu este întâmplător, ci acest public-țintă își are locul bine determinat în conceptul managerial.) Era aici încă un semnal indubitabil al viabilității formulei alese : scenografia feerică (Anda Pop) potențată de light-designul frapant (Lucian Moga, Alexandru Dancu), o sugestivă componentă video (animații Maria Brudașcă) și muzica învăluitoare, precum un cânt al sferelor (Danaga), ce se armonizează cu magnetismul actorilor, începând cu protagonista Roxana Fânață, îngemănând ingenuitatea cu exuberanța în caracterizarea personajului, mereu prezentă în scenă ca un factor dătător de coagulare și dinamism pentru acțiunea împlinită alături de partenerii ei de joc care conturează la rându-le bogate și subtile relații: Andrei Gâjulete, Cătălin Mareș, Ciprian Vultur, Crina Andruică, Tibor Székely, Anette Marka, Bianco Erdei, Cristian But.

A doua seară, la reprezentația de peste patru ore (!), cu Csongor și Tünde, aveam să o petrecem tot în mijlocul unei săli tinere, preponderent cu liceeni de astă dată, pentru care poemul feeric și filosofic scris de cel mai important reprezentant al romantismului maghiar, Mihály Vörösmarty, este și materie de studiu școlar. Departe de un spectacol pur ilustrativ, însă! Dimpotrivă! După succesul cu Rasputin (înfățișat cu brio de Trupa „Harag György” și pe scena Odeonului bucureștean în vara trecută), regizorul Sardar Tagirovski (acum angajat al teatrului) se apropie de acest text (socotit alături de Tragedia omului sau Banul Bánk o capodoperă a literaturii maghiare) cu o simțire de modernitate complexă, capabilă să pună vibrant în valoare înțelesurile lui profunde, metaforice și filosofice, decelate sub învelișul de basm feeric. Piesa scrisă în 1831 este rodul propriei iubiri neîmplinite a autorului pentru Perczel Adél. Iar cei doi sunt aduși aievea în spectacol. Actorii care îi întrupează, Varga Sándor și László Zita, sunt prezențe continuu străjuind spațiul de joc, fără replici dar cu atitudini și mimică dătătoare de flux energetic asupra celor înfățișate. Aici, prințul Csongor (Szabó János Szilárd) întreprinde o lungă și întortocheată peregrinare prin spații reale sau de pe celălat tărâm întru aflarea zânei Tünde (Budisza Evelin) de care s-a îndrăgostit, dar și o călătorie în oglinda sinelui, a propriei conștiințe confruntate cu ispite perene – putere, bogăție, cunoaștere, față cu vraja iubirii. Pentru fiecare act al spectacolului există și un soi de prolog concentrat, cu trimitere la sursa biografică a textului (dramaturg Bessenyei Gedö István), ceea ce deschide o altă dimensiune acestei restituiri binevenite. Paralelismul între perechea princiară și eterică, Csongor – Tünde, și aceea mundană – Blegul Balga, sevitorul lui Csongor, și Ilma, nevasta lui, umanizați prin umorul debordant al interpreților Orbán Zsolt și Keresztes Agnes, ori lupta cu forțele Răului întrupat „la vârf” de Vrăjitoare (de o expresivitate captivantă Moldován Blanka), apoi, de cei trei „drăcușori” cu o varietate atrăgătoare pesonalizați de (Rappert-Vencz Stella, Diószegi Attila, Kovács Eva) și de Vocea de sub pământ (Frumen Gergö), precum și apariția acelor personaje simbolice, precum Noaptea (Kovács Nicolett) și a altor personaje reprezintă multiple puncte de reper pe o „hartă spirituală”, cum numește regizorul aria largă a umanității investigate și interogate. Într-un spectacol de o omogenitate și un sincretism al planurilor fără fisură, dinamic și captivant, cu contraste cromatice sugestive, cu armonii sonore memorabile (compozitor Bakk Dávid László), coregrafii grăitoare (Szabó Franciska) și o „geografie variabilă”,  pe scenă ori coborând …printre spectactori (scenografia Kupás Anna).

Trupa „Mihai Raicu” ne-a înfățișat apoi două spectacole ce dau seama de preocuparea pentru deschiderea ei spre colaborări multiple. Primul, cu Nuntă în Oaș de Anca Munteanu (rod al participării anul trecut la rezidența Drama 5 de la Reactor), un text cu teme grave, o piesă despre condiția cuplului și mai ales a femeii, despre relația dintre generații, pe fondul accentuat al devastatoarei migrații românești. Prin adaptarea pentru scenă datorată regizorului Cristian Ban, care a sondat sursa valențelor comice, dar și un fir de umor amar al scriiturii, și a stimulat la modul generos improvizațiile interpreților, aflăm o imagine vie și colorată a unei lumi în schimbare, un demers plin de adânci tâlcuri descoperite prin haz savuros, ce absoarbe nuanțe satirice ori absurde la adresa existenței de toate zilele. Acest spectacol despre pregătirea unei nunți ce nu se mai face lasă câmp larg și liber de vizibilitate interpreților care îl trec cu brio rampa. Andrei Stan dezvoltă un umor bine temperat în rolul mirelui mofluz, Ionuț, Andrei Gîjulete, explorează cu variată expresivitate rolul lui Bobo, prietenul, confidentul primului, băiatul bun la toate. Impresionantă este „galeria feminină” : Roxana Fânață desfășoară fin și nuanțat trecerea de la mireasa nehotărâtă la feminista lucidă, Raluca Mara realizează o compoziție reușită pentru Tanti Anica, bătrâna surdă, băgăcioasă, rea de gură, Ioana Cheregi irumpe într-un monolog debordant, cu înțelesuri pe muche de cuțit, despre „binefacerile” posturii de soție, de mamă și de emigrantă, iar Alina Negrău caracterizează cu măsură și frustrările și derapajele Mamei. În decorul aerisit (Tudor Prodan), sub efectele unui light-design „complice” al acțiunii (Lucian Moga), se profilează ca un veritabil personaj investit cu simbolism multiplu costumul oșenesc – creație originală de inspirație populară a Cristinei Milea, introdus nu fără un iureș de suspans în scena împodobirii miresei, și este un însoțitor permanent muzica de acceași sorginte străveche, dar în simțirea nouă a muzicianului Vlad Giurge, amestecat și el printre personaje.

Celălat spectacol, intitulat Freetimecoprodus de Teatrul de Nord Satu Mare și Teatro Stabile delle Arte Medioevali și Quartieri dell’Arte Italia, este totodată reflexul unui laborator internațional de scriere colectivă. Autorii textului sunt Gian Maria Cervo, dramaturg, scenarist, director de teatru care își strunește condeiul pe tonuri consonante cu partenerii lui de scriere asociativă, Frații Presniakov, cunoscuți deja și pe scenele noastre cu privirea lor incisivă, vitriolantă asupra lumii. Rezultatul este o suită de 14 tablouri ale unei lumi globale, amenințător mișcătoare pentru chiar omul și însăși omenirea, o copleșitoare paradigmă unde sunt evocate într-un ritm sufocant falimentul iradiant dezastruos al Lehman Brothers și mistere ce încă ne apasă precum experimentul Philadelphia, Camorra și Mafia, branduri celebre și artiști postmoderniști de top, unde se alătură traficul de droguri, migrația și atacul terorist, discriminări de tot felul și amenințările inteligenței artificiale, spaima și spleenul modern, nesiguranța și suspiciunea de zi cu zi a fiecăruia etc.. etc. Regizorul invitat la Satu Mare să îl pună în scenă, Nicola Bremer, a imaginat totul ca pe visurile coșmarești ale unui personaj principal, numit aici Florin, exponent al unei umanități ce se află pradă unor multiple crize, cu multă aplicație interpretat de Andrei Gîjulete în multiplele lui fațete umane. În ritm alert, spectacolul îi aduce alături de protagonist pe actorii Sergiu Tăbăcaru, Roxana Fânață, Crina Andriucă, Ioana Cheregi, Cătălin Mareș și Alin Stan. Ei reușesc să pună culoare prin unul sau mai multe roluri în cuprinsul unui decor somptuos prin structurile translucide, aerate ce trimit la opera artistului american Sol LeWitt, aparent contrastant cu materialitatea sordidă a acelui vas de toaletă ce tronează în prim-plan (scenografie Steffi Rehberg), care pe unii spectatori i-a contrariat deopotrivă cu felul direct, fără perdea cum este abordat acest spectru al lumii de azi ce își pierde în chip accelerat reperele. Am apreciat efortul regizorului Nicola Bremer, al dramaturgului și directorului artistic Gian Maria Cervo, al traducătoarei piesei, Daniela Șilindean, de a onora prin prezența lor la Satu Mare acest showcase al teatrului, unde au participat la întâlnirea cu criticii și spectatorii.

Una dintre cele mai plăcute surpize a fost pentru mine felul în care regizorul Albu István, revenind alături de trupa din Satu Mare, răspunde eternei provocări a piesei Woyzeck, text fragmentar, rămas neterminat la moartea autorului, Georg Büchner, survenită la puțin după ce a împlinit 24 de ani. Spectacolul este concentrat și dinamic vorbind despre alienare și însingurare într-o lume ale cărei ostitate și violență sunt subliniate într-o formulă osmotică, de mare impact emoțional și intelectual, unde replicile actorilor sunt articulate cu songurile vibrante ale trupei Rammstein ce se revarsă tunător în urechile publicului sub învăluiri de fum ca însăși nebuloasa din mintea eroului titular. Artiștii înșiși le interpretează instrumental și vocal (consultanți muzicali : Moldován Blanca, Nagy Csongor Zsolt) ca într-un performant concert rock, potențat de răceala decorului metalic (Szöke Zsuzsi) și explozii multicolor-simbolice de lumini (Albu István, Eröss László). Sunt puse astfel accente pertinente pentru momentele de tensiune în evoluția trăirilor eroului Woyzeck. În interpretarea lui Nagy Csongor Zsolt, sub povara iubirii pătimașe pentru nepăsătoarea Marie (Budizsa Evelyn) și gelozia stârnită de amantul ei, Tamburul major lipsit de scrupule (Orbán Zsolt), firea fragilă a eroului devine și mai fragilă la întâlnirea cu umilințele și brutalitatea unei lumi de tip cazon întrupată de Căpitan (Diószegi Attila), cu cinismul ei ce răsare de sub înfățișarea Doctorului (Rappert-Vencz Gábor), accentuându-i închipuirile negre, printre bântuirile Nebunului (Bodea Gál Tibor) sau a enigmaticei Margareta (Rappert-Vencz Stella) și halucinata apariție a îngerului căzut în păcat (Szabó János Szilárd), pregătindu-i drumul către crimă. În context, cu atât mai grăitor și emoționant apare faptul că singura ființă la care găsește prietenie și înțelegere necondiționate acest Woyzeck însingurat și înstrăinat este… câinele. Paco, un ciobănesc german, s-a descurcat perfect în aparițiile sale scenice pentru rolul Andres.

Săptămâna cu teatru la Satu Mare s-a încheiat cu Scripcarul pe acoperiș, o producție de largă respirație, așa cum o cere acest musical lansat pe Broadway, renumit azi în toată lumea, cu multiplele lui personaje și destinele lor împletite, cu varietatea temelor confluente, cu apelul la toleranță și omenie, cu strigătul lui discret dar ferm împotriva antisemitismului. Povestea lui Tevie, lăptarul din Anatevka, sat pierdut în imensitatea Rusiei țariste, om cu frica lui Dumnezeu și respectul datinilor străvechi, muncind din greu pentru cele cinci fiice care însă vor căuta a se căsători după placul inimii lor, iar nu conform tradiției, confruntându-se deopotrivă cu expulzarea impusă micii lor comunități evreiești, este în mod limpede desfășurată într-un spectacol de eleganță și concentrare clasică, unde gravitatea temelor este contrapunctată de umorul și ludicul ce îl însoțesc constant. Este un spectacol viu, credibil, antrenant. La realizarea lui și-a dat concursul aproape întreaga trupă de actori alături de instrumentiști de la Filarmonica „Dinu Lipatti” din localitate, sub bagheta lui Márkó Ester, regizoare invitată împreună cu o întreagă echipă artistică: Bordor András (decor), Kupás Anna (costume), Darabos Péter (coregrafie). Impresionează grija egală pentru detaliu și pentru ansamblu. Configurația satului și a veșmintelor personajelor, bunăoară, capătă aproape virtuți de restituire etnografică, întărită de dinamismul grupurilor unde fiecare interpret este pus cu finețe în lumină (prin gest și cânt). Cu aceeași minuțiozitate ce dă seama de o bună relație între directorul de scenă și interpreți sunt desenate partiturile individuale. Trebuie remarcată dăruirea fiecărui actor care se transmite vibrant în sală și felul admirabil, fără semne de epatare, în care protagonistul, Rappert-Vencz Gábor îl întrupează pe blândul și răbdătorul Tevie cu umor delicat și subtilă autoironie, trecându-l cu brio rampa într-un spectacol care a meritat din plin furtuna de aplauze la final.

Un final care ne deschide deja piste de noi așteptări de la gazdele noastre din Satu Mare, cu a lor rară solicitudine și ospitalitate.

 

ȘTIRI
Claudiu Groza - O companie teatrală de top: SM55
Premieră: LIVADA DE VIȘINI după A.P. Cehov, regia Nikita Betehtin
PROGRAM ANIVERSARE 55
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 11
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 10
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 9
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 8
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 7
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 6
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 5
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 4
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 3
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 2
ANIVERSARE 55 - Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu - 𝑪𝒐𝒖𝒏𝒕𝒅𝒐𝒘𝒏 1
55 de ani de la înființarea secției române a Teatrului de Nord
FALSTAFF în regia lui Ovidiu Caița, o nouă premieră la Teatrul de Nord
Cronică la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ
Un proiect de educație prin cultură, desfășurat de Trupa Mihai Raicu, ajunge la final
Un spectacol de GIGI CĂCIULEANU, în premieră la Teatrul de Nord
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 – ultimii ani de viață și moartea (VIII)
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 – familia (VII)
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 – teatrul și teatrologul (VI)
𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐙𝐚𝐦𝐟𝐢𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐥𝐚 𝐆𝐞𝐦𝐢 – 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑖𝑠̦𝑜𝑎𝑟𝑎 𝑁𝑎𝑠𝑡𝑎𝑠𝑖𝑎 (V)
𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐙𝐚𝐦𝐟𝐢𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐥𝐚 𝐆𝐞𝐦𝐢 – 𝑀𝑎𝑖𝑑𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑢 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒 (IV)
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 – perioada sătmăreană (III)
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 – nașterea unui scriitor (II)
𝑫𝒆 𝒍𝒂 𝒁𝒂𝒎𝒇𝒊𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒍𝒂 𝑮𝒆𝒎𝒊 (I)
Cronică de Maria Zărnescu, la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ (Festivalul de Teatru Nou, Arad, 2023)
Spectacolul „Nuntă în Oaș” la Festivalul de Teatru Piatra Neamț #34
Cronică de Mihai Brezeanu, la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ (Festivalul de Teatru Piatra Neamț, 2023)
Cronică de Mariana Ciolan, la spectacolul FREETIME (în revista Teatrul azi)
Miruna Alexandra Grozav: „Bolnava Închipuită și fățărnicia netăinuită”
Prima etapă a proiectului Teatru SMArt a ajuns la final
Ion Parhon: UN BOGAT „MARATON” SĂTMĂREAN
Cronică la spectacolul METAMORFOZE (Galactoria, Cluj-Napoca 2023)
Mariana Ciolan: „Un teatru – două trupe – pasiune egal împărtășită”
Miruna Grozav: Căutări de sine materializate la Teatrul de Nord
Adrian Țion: Spectacol în culorile curcubeului - Freetime la Showcase Teatrul de Nord
Adrian Țion: Nuntă în Oaș la la Showcase Teatrul de Nord, Satu Mare, 2023
Oana Balaci: Coșmarul colectiv al realității contemporane - Freetime la Showcase Teatrul de Nord
Oana Balaci, cronică la spectacolul NUNTĂ ÎN OAȘ
Cronică de Oana Balaci, la spectacolul MOMO
Spectacolul MOMO, sub semnul Campaniei Naționale „Artiștii pentru Artiști”
Showcase organizat de cele două trupe ale Teatrului de Nord
CAMPANIA NAȚIONALĂ „ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI”
Rugă pentru pace - un mesaj puternic în cadrul Campaniei Viața într-o valiză
TEATRU SMArt, un nou proiect al Trupei Mihai Raicu
Ateliere gratuite de teatru pentru liceeni din Satu Mare
Trupa Mihai Raicu își reface ECHIPA DE VOLUNTARI
FOCUS FEST 2022

Parteneri media
   
Abonare la Newsletter
Abonare

Creeat de Altersoft