Ion Parhon: UN BOGAT „MARATON” SĂTMĂREAN

Scrisul Românesc, mai 2023


Prezența noastră la o săptămână cu șase spectacole ale Teatrului de Nord Satu Mare, realizate de Trupa „Mihai Raicu”, condusă de regizorul Ovidiu Caița, și Trupa „Harag Gyorgy”, condusă de scriitorul Bessenyei Gedö István, ne-a oferit prilejul de a vă putea da întâlnire acum în premieră cu un spațiu geo-cultural unde această artă s-a făcut simțită cu peste două sute de ani în urmă, iar din 1968, cele două colective artistice cu conduceri și alcătuiri distincte îmbogățesc patrimoniul spiritual și contribuie în chip edificator la afirmarea virtuților spectacolului din țara noastră.

Prima reprezentație, datorată trupei române, a fost aceea cu Momo, adaptare după Michael Ende, în regia Dianei Dragoș, și înfățișată ca un omagiu închinat poveștilor cu atractivă țesătură teatrală, ori teatrului cu încântătoarea lui vocație de a povesti. Am apreciat o metaforică și captivantă peregrinare a eroilor în căutarea timpului lăuntric și a regăsirii de sine, cu multe capcane și o atractivă relație între personajele de pe scenă, cele de pe cortinele-ecrane și publicul tânăr din sală, potențată prin scenografia semnată de Anda Pop și light-designul realizat de Lucian Moga și Alexandru Dancu.

Al doilea spectacol în limba română, cu titlul îmbietor Nuntă în Oaș, de Anca Munteanu, în viziunea regizorului Cristian Ban și scenografia lui Tudor Prodan, ne sugerează doar câteva dintre elementele tradiționale, din costumele, obiceiurile și muzica evenimentului, sfidate de preferințele tinerilor zilelor noastre, în prim-plan aflându-se însă o nuntă ratată, cu tribulațiile comice sau conflictuale ale mirilor, ale familiei și ale prietenilor, încheiate pașnic, dar cu gustul acelor iluzii... reformulate.

Cel de-al treilea spectacol al trupei „Mihai Raicu”, intitulat Freetime, de Gian Maria Cervo și frații Presniakov, în regia tânărului Nicola Bremer, scenografia semnată de Steffi Rehberg și conceptul video aparținând lui Vincenzo Marsiglia, este o co-producție româno-italiană, inspirată de migrație, înstrăinare, confruntarea cu modernitatea, totul înfățișându-se printr-o provocatoare împletire a realului cu fantasticul, nelipsită de ironie și umor.

Cel mai mult m-au impresionat însă disponibilitatea ludică, talentul generos și bucuria jocului dovedite de interpreții celor trei spectacole, în frunte cu Roxana Fânață, Ioana Cheregi, Andrei Gîjulete, Crina Andriucă, Andrei Stan, Raluca Mara, Tibor Székely și nu numai ei, pe care nădăjduiesc să-i pot reîntâlni și pe alte partituri menite a le releva indiscutabila lor valoare.

Trupa „Harag Gyorgy” ne-a oferit trei seri de spectacol dintr-un repertoriu foarte ambițios, reunite printr-un armonios sincretism în care își dau mâna teatrul, muzica și coregrafia, întrupate prin evoluția de un pilduitor profesionalism a unor interpreți ca Szabó János Szilárd, Budizsa Evelyn, Moldován Blanka, Orbán Zsolt, Keresztes Agnes, Nagy Csongor Zsolt, Rappert-Vencz Gábor, Rappert-Vencz Stella, Diószegi Attila, Bogár Barbara, Bodea Gál Tibor, Varga Sandor, László Zita, Kovács Nikolett ș.a. Mai întâi este vorba despre minunatul basm Csongor și Tünde, de Vörösmarty Mihály, născut din iubirea neîmplinită a autorului față de Perczel Adél (personaje aduse și ele pe scenă), cu momente de lirism și tensiune dramatică, restituit printr-o remarcabilă transparență metaforică datorată valorosului regizor Serghei Tagirovsky și scenografei Kupás Anna. Cu aceeași trupă am urmărit amplul „poem” teatral-muzical-coregrafic Scripcarul pe acoperiș, la aproape șaizeci de ani de la premiera sa pe Broadway, găzduit pretutindeni în lume, dar și la noi, nu de mult, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea sau la Teatrul Evreiesc de Stat din București, căruia trupa sătmăreană, într-o fericită colaborare cu muzicieni ai Filarmonicii „Dinu Lipatti” din localitate, i-a conferit și dramatismul și umorul și luminozitatea ori pitorescul unui discurs artistic greu de uitat.

Cel de-al treilea spectacol al aceleiași trupe a fost Woyzeck, de Georg Büchner, realizat de regizorul Albu István și scenografa Szöke Zsuzsi, ca un cuceritor mariaj între teatru și muzică. În fapt, era un ingenios „concert rock”, dezvăluind sonoritățile vulcanice și cântecele din repertoriul celebrei formații germane Rammstein, în care am remarcat nouă actori-instrumentiști într-un demers edificator prin sensibilitate și omogenitate, convingători în restituirea tristei povești a frizerului-soldat care și-a ucis iubita adulteră, după care a fost decapitat. Alături de aceștia, ne-a surprins și prezența lui Paco, un uriaș dar blajin ciobănesc german, interpretul lui Andres, prietenul lui Woyzeck.

Pentru toți cei aflați la acest maraton artistic sătmărean a fost o întâlnire plină de imagini și emoții semnificative din viața teatrului, într-o ambianță de o caldă ospitalitate a gazdelor, cu atât mai bine venită în zilele dinaintea Sărbătorilor Pascale.

http://www.revistascrisulromanesc.ro/work/reviste/sr_05_2023.pdf