https://revistascena.ro/cronica-saptamanii/bolnava-inchipuita-si-fatarnicia-netainuita/?fbclid=IwAR1nMLStDWSSDcnKq7E48H6Pvt4G47_2ZitkhEUBlWXdQq4-H_Bcbi645Qk 

Bolnava Închipuită și fățărnicia netăinuită

mai 29, 2023

de Miruna Alexandra Grozav

Un spectacol despre nevoia de afecțiune și dragoste, dar și despre ignoranță, perfidie și clase sociale, care aduce Commedia dell’arte în contemporan fără să plictisească spectatorii: Bolnava Închipuită, prezentat de Teatrul de Nord Satu Mare, închipuit de regizoarea Diana Dragoș, scenograful Cristian Marin și actorul-păpușar Florin Suciu reprezintă prima montare pe o scenă românească a textului Bolnava Prefăcută, aparținând marelui dramaturg venețian Carlo Goldoni. Piesa italiană în 3 acte este scrisă în anul 1750 (la aproape un secol depărtare de perioada cea mai glorioasă a Commediei dell’arte) și tradusă de Ioana Rufu.

Carlo Goldoni prezintă povestea unei tinere, Rosaura, care, din dragoste neîmpărtășită și pentru a obține atenția bărbatului iubit (a doctorului Onesti), ajunge să simuleze simptomele unei maladii. Când este pomenită căsătoria cu pretendentul la mâna sa, Lelio, starea ei se agravează. Disperat, tatăl (Pantalone) cheamă medicii din tot orașul să o salveze. Aceștia acordă diagnostice diferite, se contrazic, iar problema rămâne nerezolvată. Singurii care-și dau seama de ipohondria tinerei sunt Colombina și Dottore Onesti (cum o spune și numele, un personaj onest, ce refuză inițial afecțiunea: „Din dragoste nu se moare”); acesta îi prescrie un tratament ce se dovedește a fi eficient (eficiență datorată efectului Placebo): apă de robinet. Ipohondria fetei, agitația tatălui, snobismul doctorilor și surzenia servitorului creează cadrul comic.

Montarea respectă textul original, dar își pune amprenta contemporană sub formă de reflexie asupra unei societăți corupte, prin dialoguri ironice precum: „Cine-i mai nobil, calul sau măgarul? Eu cred că măgarul. Am văzut mulți măgari cu doctorat, dar cai niciunul”. Întrebarea recurentă, de natură etică adresată retoric de Arlecchino se referă în aparență la statuturile sociale generale, invocându-se relația slugă-stăpân: Arlecchino (interpretat de Andrei Gîjulete) – Pantalone (Ciprian Vultur); Colombina (Raluca Mara) – Rosaura (Roxana Fânață).  Pornind de la premisa că fiecare individ are un interes, fie el social, material sau sexual, putem înțelege în profunzime natura personajelor comice regăsite în montarea Teatrului de Nord. Perfidia umană este reliefată prin replici precum: ,,Domnule Pantalone, aveți atât de mult bun simt, încât nu vă pot refuza” (Dottore Buonatesta privind lacom spre punga cu bani). Ironic, zgârcitul Pantalone este pus în situația de a da o grămadă de bani de prisos, gest aproape capitalist, înfăptuit în defavoarea accesării empatiei și a capacității de a-i asculta și înțelege pe cei din jur; lucru rămas aproape neschimbat până-n prezent.

Foto: Süveg Károly

Când intră în spațiul scenic, actorii se adresează cu „Servus!” stârnind aproape de fiecare dată reacții pozitive în public (elementul surpriză este o elipsă a expresiei „ego sum servus tuus”, însemnând în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”). Personajele comit gafe și utilizează jocuri de cuvinte: „Vai, Arlecchino, mă flatulezi!”, „De ce are nevoie? De un os…de un sos…de un soț!”, „Alupigus” (a se citi invers). Când Lelio (Vlad Mureșan) își dă seama că pierde teren în fața lui Dottore Onesti (Andrei Stan), reapare și încearcă iar s-o cucerească pe Rosaura, oferindu-i o sticluță cu „picături englezești”. Dottore Buonatesta, declarând că orice nu e prescris de medic e otravă, bea picăturile, rostind apoi „What the bloddy hell, mate?!”, spre amuzamentul publicului.

Bolnava Închipuită păstrează ritmul alert specific Commedia prin intermediul cuplurilor Colombina – Arlecchino, Pantalone – Dottore Buonatesta (interpretat de Cătălin Mareș). Colombina și Arlecchino se bucură de o scenă haioasă împreună, asemănătoare celor din desenele animate vechi, ce m-a purtat cu gândul la un univers de tipul Tom și Jerry; scena are loc în bucătărie: Colombina aduce diverse bucăți de carne pentru a prepara masa stăpânei sale Rosaura, pe când Arlecchino le fură și le mănâncă. Femeia observă și îi plasează o capcană formată din cuțite, apoi cei doi încep să se războiască cu mișcări ample și sacadate, cu un picior de porc și un cuțit mare, pe ritmuri de muzică clasică.

Probabil cea mai neașteptată construcție de personaj a montării, Colombina (totodată unica Mască feminină cu caracter fix din Commedia), se întrupează într-un soi de clovn nebun îmbrăcat în romburi: utilizează o funie invizibilă cu care manevrează personajele, umblă mereu cu cuțite și topoare cărora le atinge ostentativ lama, se linge pe buze, îl fură pe unul dintre doctori (care adoarme la consultul general) și-l extrage afară din spațiul scenic. Apare deci și sugestia curajoasă a canibalismului.

Scenografia fastuoasă a spectacolului este construită pe o scenă rotativă aflată în mijlocul spațiului scenic. Pe aceasta sunt amplasate bilateral decorurile necesare, realizate din lemn masiv, deschis la culoare: pe o parte se află farmacia/bucătăria slujitorilor, iar pe cealaltă, dormitorul Rosaurei (devenit mai apoi sala de congres a medicilor, dotată cu aparaturi moderne de radiografiere). Fundalul, peretele din spatele construcției, este tapetat transversal cu materiale ușoare (contrastante celor menționate mai sus), asemănătoare unor pânze bej și crem, pe care sunt scrise formule, citate și fraze în diferite limbi. Lumina cade de sus și creează atmosfera specifică unui interior (în acest caz, camera și bucătăria familiei), prin utilizarea spot-urilor calde și reci deopotrivă. Este construit un moment de extra-text, în paralel, între Rosaura (în dormitor) și Colombina (în bucătărie). Speram ca acest efect să fie utilizat mai mult, mai ales având în vedere că poveștile de dragoste extrase din text sunt realizate aproape în oglindă (până la final Rosaura poartă pentru Onesti o iubire neîmpărtășită, la fel ca și Arlecchino pentru Colombina). Un alt artificiu scenografic este substanța preparată de farmacistul Arlecchino pentru a o face pe Rosaura să se îndrăgostească de pețitorul ei. Substanța își schimbă culoarea odată cu scuturarea recipientului: din transparentă devine albastră, sugestie a metamorfozării sentimentelor tinerei.

Momentul în care în spațiul scenic intră toți cei doisprezece medici: cei patru principali și cei opt mai puțin experimentați (care se așază pe construcția asemănătoare unui amfiteatru de școală și care ascultă cu interes ce spun cei patru) pare a fi o paralelă la Lecţia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp, lucrarea faimosului pictor Rembrandt. Textul reprezentației face o trimitere directă și la lumea teatrului cu formele cvasi-noi: la un moment dat, Colombina ia un ciocan mare cu care lovește simbolic „cel de-al patrulea perete”, dinspre public. Gestul este însoțit de sunete de sticlă spartă.

Regizoarea construiește situații absurde: Dottore Buonatesta mărturisind că are de făcut o vizită la bolnavul Călărețul fără cap sau Colombina măsurând cu ruleta mai toți bărbații ce-i trec pragul casei. Acestea apar alături de o serie de găselnițe regizorale anacronice – Rosaura efectuând dansul personajului Wednesday din serialul omonim, Arlecchino dansând ca un caracter din jocul Fortnite sau Colombina imitând un DJ cu căști și platane – și acordă piesei secolului XVIII un spirit proaspăt și contemporan. Când Bunonatesta constată că pulsul fetei „sare”/e oscilant, în scenă este adusă o minge mică săltăreață, ce întruchipează astfel pulsul pe care medicii încearcă să-l stabilizeze.

Arlecchino își abandonează masca neagră pentru una albă, îndemnând privitorii să nu se teamă de moarte. Schimbarea de convenție marchează trecerea sa (și a celorlalte personaje?) într-o altă lume, a Cerurilor. În final Rosaura și Dottore Onesti se căsătoresc și începe treptat transformarea tânărului bărbat într-un „dottore cu burtă”, uniformizându-se astfel cu ceilalți membrii ai breslei sale și devenind la rândul lui, simbolic, un reprezentant al patriarhatului transpus în cuvinte de Goldoni.