BOLNAVA ÎNCHIPUITĂ

Adaptare după Carlo Goldoni

Traducere de Ioana Rufu

Regia: Diana Dragoș

Scenografia: Cristian Marin

Măști și mișcare scenică: Florin Suciu

Light design: Lucian Moga

Distribuția:

PANTALONE: Ciprian Vultur

ROSAURA, fiica lui Pantalone: Roxana Fânață

LELIO, iubitul Rosaurei: Vlad Mureșan

DOTTORE ONESTI: Andrei Stan

DOTTORE BUONATESTA: Cătălin Mareș

DOTTORE MERLIN: Andreea Mocan

DOTTORE TARQUINIO: Sergiu Tăbăcaru

DOTTORE: Anca Similar, Stelian Roșian, Dorina Nemeș, Tibor Székely, Lucia Maria Racșan, Carmen Frățilă, Bianco Erdei, Cristian But

ARLECCHINO: Andrei Gîjulete

COLOMBINA: Raluca Mara

FABRIZZIO, zanni: Cristian But

-----------------

Mulțumiri elevilor: Elis Baias, Paula Hodas, Gabriel Pop, Mara Indricuț, Tudor Silaghi

-----------------

Regia tehnică: Vlad Giurge

Sufleur: Yvette Princz

Sunet: Gabriel Feleg

Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan

-----------------

Premiera: 30 aprilie 2023

-----------------  

CARLO GOLDONI este cu siguranță unul din cele mai emblematice personaje ale Veneției secolului XVIII, care și-a legat numele pe vecie de istoria literaturii și a teatrului italian. Născut în Veneția la 25 Februarie 1707, Carlo Goldoni studiază filosofia și dreptul, obținând licența în 1731, la Universitatea din Padova. Curând realizează că viața de avocat îl plictisește teribil și părăsește această profesie pentru o pasiune din copilărie, începând să dea viață propriilor idei, scriind piese de teatru, poezii și chiar librete pentru operă.

Veneția lui Goldoni este presărată de numeroase teatre, dintre care majoritatea sunt private, iar teatrul venețian de secol XVIII oferă două direcții posibile: commedia dell’arte – o formă foarte populară de divertisment pentru clasele inferioare ale societății, sau teatru aristocratic – producții care erau de regulă jucate în saloanele private ale păturilor sociale superioare, academii sau curți, în mod exclusiv pentru nobilimea vremii. Chiar din acele vremuri, în una dintre republicile democratice ale uneia din puterile lumii, diferențele sociale se reflectau nu doar economic ci și cultural: dialectele, modul de petrecere a timpului liber sau distracțiile erau în mod vădit discordante, lărgind deja foarte evidentul decalaj al claselor sociale. În ciuda acestor diferențe, modul de a face teatru era aproape la fel peste tot, nu exista un scenariu bine definit prin acte și replici, piesa de teatru era reprezentată de o intrigă care definea povestea, dialogul fiind reprezentat de improvizațiile actoricești. Mai mult, folosirea măștilor era modul fundamental prin care erau caracterizate personajele.

„Goldoni eliberează scena de convenţiile stereotipe, de veşnicele improvizaţii cu alunecări în grotesc şi vulgaritate. Pentru el, a face literatură, a face teatru înseamnă a decapita printr-o singură lovitură convenţia. De aceea Carlo Goldoni a fost văzut ca un profanator al sanctuarului commediei dell’arte. (...) Goldoni îşi va formula explicit ideile, abandonând caracterul artificial al commediei dell’arte, structura ei de improvizaţie într-un cadru dat, cu caractere schematice, pe care spectatorul le cunoaşte dinainte. Ceea ce proclamă Goldoni prin piesele sale, ceea ce formulează în prefaţa ediţiei Bettinelli din 1750 şi va sintetiza ulterior în Memoriile scrise în franceză la Paris, înseamnă, simplu spus, observarea cât mai fidelă a naturii. „Străduinţa pe care am pus-o în alcătuirea comediilor mele a fost în întregime aceea de a nu deforma natura”, citim în Memorii. Natura umană, fireşte, surprinsă printr-un exerciţiu de observaţie care se identifică fără rezerve cu ceea ce numim, cu un termen suficient de convenţional, realism.

//Temperamentul acesta era mai mult al unui spectator decât al unui actor, şi când ceilalţi acţionau, Goldoni îi observa şi îi surprindea în acţiunea lor vie. Natura bine observată i se părea a fi mai bogată decât toate combinaţiile fantaziei. Arta era pentru el natura, ea însemna să înfăţişezi lumea după realitate. Şi a reuşit să fie Galileul noii literaturi. Telescopul lui a fost intuiţia limpede şi promptă a realului, călăuzită de bunul-simţ. Aşa cum Galileu a îndepărtat din ştiinţă forţele oculte, ipoteticul, conjectura, supranaturalul, tot astfel voia Goldoni să îndepărteze din artă fantasticul, uriaşul, declamatoriul şi retoricul. Ceea ce făcuse Molière în Franţa voia să încerce el în Italia, ţara clasică a academiei şi a retoricii. Reforma era mai importantă decât părea; deoarece, privind în special comedia, ea avea la bază un principiu universal al artei, adică naturalul în artă, în opoziţie cu maniera şi cu convenţionalul. […] Reforma lui era în fond reabilitarea cuvântului, repunerea literaturii la locul ei, cu însemnătatea pe care o avea; ea însemna literatura nouă.// (Francesco de Sanctis, Istoria literaturii italiene, traducere de Nina Façon, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1965.)

În termeni mai familiari nouă astăzi, comedia cu măşti, cu o istorie prodigioasă şi oarecum greu de clintit mai ales într-un oraş ca Veneţia, a fost înlocuită treptat de Goldoni prin comedia de moravuri. Adversităţile, desigur, nu au lipsit, dar ele nu mai interesează decât pe pasionaţii faptelor anecdotice.” (https://costintuchila.wordpress.com/)

Goldoni moare la Paris în 6 februarie 1793 lăsând în urmă o vastă moștenire literară: 5 tragedii, 16 tragicomedii, 137 de comedii, 20 interludii, 13 drame,  49 de drame ludice, 3 farse și peste 50 de scenarii. O moștenire importantă de protejat și de jucat în continuare, pentru modernitatea de care dă încă dovadă. 

Bolnava prefăcută (it. La finta ammalata) a fost scrisă în 1750 și este o piesă în 3 acte, unul dintre cele mai puțin reprezentate texte ale lui Carlo Goldoni, un text clasic de commedia dell arte, care alternează momente de comedie și poezie.  În 1976, La finta ammalata a fost adaptată pentru teatru radiofonic de către Mihai Crișan, însă în România este prima dată când această piesă este montată pe o scenă, ceea ce face ca premiera din 30 aprilie a Trupei Mihai Raicu să fie una națională.
 

Bolnava închipuită (n.b. traducere de Ioana Rufu) tratează, într-un absurd comic, tendința de a diagnostica tipuri de comportament și expresii care nu sunt imediat recognoscibile, și convingerea că există o rețetă și un tratament pentru orice soi de emoție care pare să provoace tiparele acceptate social. Povestea se învârte în jurul logodnei aranjate a Rosaurei, care somatizează aversiunea neexprimată față de nuntă. Pantalone, tatăl ei, strânge disperat toți medicii din oraș, în speranța că cineva îi va găsi boala, plasând-o în centrul unei avalanșe burlești de păreri și teorii despre stările fetei și cum ar trebui interpretate, sau alternativa unui vieți-stereotip, căsătoria. Spectacolul pariază pe eliberarea din invazia gălăgioasă de rețete medicale, sociale sau relaționale prin funcția ludicului de scut împotriva fricilor și coșmarurilor.
Diana Dragoș – regizor artistic.

---------------------

https://revistascena.ro/cronica-saptamanii/bolnava-inchipuita-si-fatarnicia-netainuita/?fbclid=IwAR1nMLStDWSSDcnKq7E48H6Pvt4G47_2ZitkhEUBlWXdQq4-H_Bcbi645Qk