Bilete online

20 februarie 1946 - 16 februarie 2020

Născut la Turda, în 20 februarie 1946, Ovidiu Cosac și-a început activitatea ca director al Căminului Cultural din (pe atunci) comuna Buru. Angajat în anul 1968 la Teatrul de Stat din Turda, în funcția de regizor tehnic, Ovidiu Cosac a lucrat acolo vreme de 35 de ani, timp în care a colaborat cu regizori artistici precum Aureliu Manea, Vlad Mugur, Andrei Mihalache, etc. Pe lângă activitatea de la teatrul turdean, regizorul Ovidiu Cosac a colaborat cu instituții similare din țară, precum Teatrul Național și Teatrul Maghiar de Stat, ambele din Cluj-Napoca, Teatrul Național din Timișoara, cu teatrele de stat din Sibiu și Oradea, cu Teatrul de Nord din Satu Mare, sau cu Teatrul Toma Caragiu, din Ploiești.

Ovidiu Cosac a semnat regia tehnică, dar și pe cea artistică, a unor spectacole cu piese prezentate în festivalurile de teatru de la Costinești, Satu Mare, Bacău și Târgu-Jiu. Ovidiu Cosac și-a încercat puterile și în filmografie. Ca și producător independent, Ovidiu Cosac a realizat trei scurt-metraje artistice. Pasionat de fotografie, a participat cu lucrări la mai multe expoziții de grup și a realizat câteva expoziții personale.


O ZI DIN VIAŢA LUI ROBINSON
regia artistică
13 Mai 2012


Parteneri media
   
Abonare la Newsletter
Abonare

Creeat de Altersoft