27 iulie 1946 - 20 decembrie 2014


”Sunt surprins că am un nume şi chiar un prenume: Ioan Gavrilaş. Sunt sătmărean de sus până jos şi de la stânga – la dreapta. Am căscat ochii la lume (un exerciţiu destul de dificil), scârţâind din pleoape. Eram un top – model, nu alta: piele şi oase. Social, m-am situat, de la început, în categoria păgubaşilor precoci şi modeşti. Inteligenţa nu şi-a deschis niciodată porţile pe strada mea. Da, dar Academia mahalalei purta numai haine albe (de cerşetori). Ehei, ce vremuri de ieri şi de mâine...

Din copilărie eram plin de imaginaţie: am fost un vagabond pe meleagurile presupunerilor. De aici – bomboane de un leu (vechi), dragostea de doi bani, până am ajuns să iubesc un pian. Pianista mi-a fost colegă de bancă. (Banca nu o punem la socoteală). Am iubit vagoane întregi (de clasa întâi şi de facultate). Iubirile mele – numai o echipă de speologi încercaţi le-ar mai putea sonda, atât sunt de profunde. (Ha! Ha!)

„Curriculum-ul” meu se rezumă la o bună bucată de vreme în care, ca un oftalmolog, am examinat hăul din ochiul iubitei, căutându-ne unul – altuia leziuni pe retină şi pe suflete.

Rămân să cred că dragostea este un echipaj demn, conştient că zilele nu se mai termină, pe oceanul necunoscut. ”

Ioan Gavrilaş

Nenea Gavrilaș, ne-ai iubit și te-am iubit!

Îți mulțumim pentru poveștile minunate, sensibile, potrivite și meșteșugite pentru fiecare dintre noi. Pentru toate florile de cireș și florile din toate parcurile Sătmarului, cu care ne-ai alintat...