
de N.V. Gogol









STAGIUNEA 1988 - 1999
REVIZORUL de N.V. Gogol
Adaptare: Adina Zeev
Regia: Adrian Lupu
Scenografia: T. Th. Ciupe
Distribuţia:
Primarul - Constantin Dumitra
Soţia lui - Dana Moisuc
Fiica lui - Rora Demeter
Directorul spitalului - Marcel Mirea
Inspectorul şcolar - Adrian Matioc
Judecătorul - Ştefan Mareş
Dirigintele poştei - Carol Erdös
Bob - Sorin Oros
Dob - Emanuel Petran
Inspectorul - Ioan Ardelean
Osip - Valentin Branişte
Comisarul - Radu Sas
Lumini - loan Dindiligan, losif Szolosi
Sufleur - Iolanda Borşe
Sonorizare - Robert Costea
Regia tehnică - Ritta Szabo
Nimic nu e mai aproape de o mare tragedie decât o mare comedie.
A.S. Puşkin
Revizorul, compus de Gogol (1809 - 1852) după "Suflete moarte", oferă un exemplu greu de depăşit al felului în care teatrul poate interveni în viaţa unei naţiuni, dovedindu-se un ferment activ al acesteia.
Ceea ce este important în această comedie şi constituie noutatea ei fundamentală faţă de o comedie tot atât de celebră şi tot atât de revoluţionară ca "Nunta lui Figaro", este faptul că ea pune sub acuzare statul însuşi structurile şi puterea lui.
În "Revizorul", Gogol foloseşte o componentă fictivă şi fantezistă prin care transpare atracţia ca de bulboană a nulităţii, a existenţei deşarte. După cum a remarcat Belinski, întreaga acţiune dramatică este determinată de un fapt iluzoriu, de o fantomă, de un zvon şi de un echivoc care ascunde umbra înspăimântătoare a unui judecător suprem.
Adevăratul protagonist este primarul, inspectorul rămâne doar proiectarea spaimei. Avem de fapt de-a face cu un protagonist colectiv, cu o lume care reflectă prin caracterele comice ale personajelor ei, povara şi tarele puterii într-o situaţie pe cât de particulară, ca aceea a unui mic orăşel din provincia rusească, pe atât de universală; situaţie menită să se repete vreme de milenii, legată de comunităţile umane, şi surprinsă de Gogol în momentul producerii unei fisuri adânci, datorită criticelor raporturi apăsătoare, create de puterea instaurată, căreia îi devin victime.
Vito Pandolfi - "Istoria teatrului universal``, vol. 3, Ed. Merdiane 1971
În 1835 Gogol s-a hotărât să urmeze sfaturile prietenului său, Puşkin, de a transfera pe scenă "Suflete moarte". Avea numai 27 de ani, dar o conştiinţă deplină şi limpede a îndatoririlor sale, a necesităţii unui teatru care să abordeze probleme naţionale.
"În Revizorul - spune el - m-am hotărât să înmănunchez tot putregaiul din Rusia, nedreptăţile care se comit peste tot unde ar trebui să se pretindă oamenilor dreptatea cea mai înaltă, ca să se râdă de toate odată şi odată".
Prezenta adaptare se bazează pe cele două variante a Revizorului: 1835 -1836 şi 1842 (publicat în 1843), de la fragmente neincluse în variantele mai sus amintite, dar publicate în volumele de opere - N.V. Gogol - şi conţine replici din celelalte lucrări dramatice gogoliene precum şi din romanul "Suflete moarte" şi alte opere în proză.
Adina Zeev