Imagini

---

STAGIUNEA 2013 - 2014

WOYZECK TRANSYLVANIA

adaptare după Georg Büchner 

regia artistică Marcel Țop

scenografia Anca Cernea   

Spectacol realizat în colaborare cu Casa Orășenească de Cultură Negrești Oaș și Muzeul Satului Negrești Oaș

Cu participarea extraordinară a solistei de muzică populară MARIA TRIPON 

Distribuția:

Radu Botar: Ofițer neamț 

Dorin C. Zachei: Ofițer român 

Tibor Székely: Ofițer ungur 

Vasile Blaga: Doctor, Un cârciumar, Nuntaș 

Vlad Mureșan: Doctor, Diavolul lui Woyzeck, Nuntaș 

Cristian Iorga: Doctor, Țigan, Nuntaș 

Vlad Chico: Tamburul major, Diavolul lui Woyzeck, Nuntaș 

Cosmin Domnișan: Subofițerul, Nuntaș 

Sergiu Tăbăcaru: Subofițerul, Țigan, Diavolul lui Woyzeck, Nuntaș 

Andrei Stan: Andras, Nuntaș 

Alexandra Odoroagă: Vecina Erzsi, Nuntaș, Diavol 

Carol Erdos: Un ovrei

Valeriu Doran: Nebunul, Socrul mare 

Rora Demeter: Țigancă, Soacra mică 

Ioana Cheregi: Kati, Țigancă, Diavolul lui Woyzeck, Nuntaș 

Andreea Mocan: Prietena Mariei, Diavolul lui Woyzeck, Nuntaș 

Anca Dogaru: Prietena Mariei, Diavolul lui Woyzeck, Nuntaș 

Sorin Oros: Woyzeck

Lidia Cuteanu: Marie 

Dorina Nemeș: Prietena Mariei, Diavol 

Alina Negrău: Nuntaș, Diavol 

Pfeiffer Lászlo: Jandarm 

Ioan Danciu: Jandarm 

Muzicanți: Vasile Solomon, Ioan Rus, Szabo Vincze, Ghereben Ioan 

Sufleur: Viorica Botar 

Regia tehnică: Dorel Iurcencu

Asistent regie: Vlad Mureșan 

______________
Woyzeck à la Oaş, cronică de Cristina Rusiecki
18 Feb 2014, Adevărul
https://m.adevarul.ro/cultura/teatru/foto-woyzeck-oas-1_53032da0c7b855ff5671a9da/index.html?fbclid=IwAR0qLV2tUGGQVOskrT79A4x_Qqmg8oSiu6U9qHvHSTjQa_dxsfHv48Jy0aU 
______________

Woyzeck Transylvania

OMU`

Dimensiunea românească a existenței este o dimensiune situată istoric, cultural, geografic, antropologic între ispite, așa cum teoretiză aproape poetic Mircea Vulcănescu. Astfel putem vorbi la români despre ispita latină, ispita nemțească, ispita slavă, ispita țigănească, ispita ungurească etc. Între aceste "ispite" a trebuit să se dezvolte de-a lungul timpului spiritul românului. Aceste ispite nu au fost nici o clipă respinse în mod esențial de către român, ele au fost încorporate, tolerate, întrețesându-se ca particularități în esența românească, adică în sentimentul românesc acut și aproape iresponsabil de nefrică în fața morții, lipsa de teamă în faţa morţii. Această lipsă de teamă în fața morții, senzație a riscului și a trăitului, pe cât de metafizică pe atât de naivă, ca un mers echilibristic pe lamp de cuțit și-a avut și încă își are locul păstrându-și starea pură, nealterată, în Țara Oașului. Țara Oașului este țara curajului absurd, paroxistic. Țara celor care riscă. Al mândriei, demnității paroxistice, de samurai. Oșenii sunt ultimii indivizi cu structură de samurai din Europa. Un trib pe cale de dispariție. Ajunși și foști un fel de ronini, fără stăpâni. Cine (poate) petrece de "sâmbătă până luni" bând horincă, ascultând și dansând pe tonalitățile înalte, sălbatice și halucinante ale muzicii și ceterei oșenești va avea șanse să înțeleagă (antropologic și nu numai) spiritul acestui loc atât de aparte, singular în peisajul românesc, european. Gândindu-mă la Carlos Castaneda, cel care se va încumeta la acest studiu antropologic extrem, va avea parte în loc de peyotele lui Don Juan de palinca lui Mitru Isidor, în loc de dansuri șamanice, strigăturile și tropotiturile Mariei Tripon, în loc de sarbacane sau katana, de priveliștea cuțitelor care strălucesc în bătaia lunii.

Asemenea lui Woyzeck, oșanul este un ins sfârtecat în două, între bunătate, blândețe, putere de a îndura și violență. De fapt vorbim aici în cele din urmă despre român, nu neapărat despre oșan. Așa l-am înțeles eu pe Woyzeck ca pe un ins arhaic smuls din satul lui și azvârlit în Oraș, în Capitală, la Strassbourg, în Europa multiculturală, globalizată și multilateral dezvoltată. Ca pe un om bun, viu, înconștient sau aproape fericit, luat cu arcanul și zvârlit în brațele de mașteră, ale "civilizației", luat din munți și azvârlit în junglă, între orășeni, între domni și doamne simandicoși, sclifosiți, snobi, ipocriți și grotesc de inumani.

Woyzeck-ul Teatrului de Nord este povestea alegorică a est europeanului zvârlit cu forța, cu nevastă, cățel și purcel, în Comunitatea Europeană. Grecul, românul, bulgarul, țiganul, sârbul pus la îngrășat cu forța, pus la lustruit, șmirgheluit, pentru a fi în conformitate cu normele occidentale, europene. Într-o Europă care pare să uite din ce în ce mai mult, ca suntem diferiți, că în asta ne stă farmecul, că nu putem fi cu toții nemți, că unii dintre noi suntem mai nebuni, alții mai leneși, alții mai fataliști, mai pesimiști, mai proști, mai naivi, mai bahici, mai mohorâți, mai extremiști, mai entuziaști.

Woyzeck-ul meu este un personaj situat între Mashkin, Meșterul Manole și ciobanul din Miorița. Un personaj ce sălășluiește fatidic, între binecuvântare și blestem. Un om în esență bun care atunci când își pierde iubirea sau obiectul iubirii lui, pierde tot. Un fatalist care dansează când se naște, când moare, când iubește. Un Zorba pe cât de încrâncenat, pe atât curat, de Nord.

 În Nordul României expresiile folosite foarte frecvent sunt "Om, Omu`, Omule sau Omu` lui Dumnezău". Woyzeck-ul Teatrului de Nord s-ar putea intitula foarte bine Woyzeck - Un studiu despre Om sau pur și simplu Omu`.

Woyzeck-ul nostru, de Nord, poate fi caracterizat pe scurt de o zicală străvechi-oșenească: "A hi domn nu-i de mirare, a hi om îi lucru mare". Cred că ajunge. Restul e tăcere.

Marcel Top