Imagini

---

STAGIUNEA 2006 – 2007 

POVESTE DE IARNĂ de William Shakespeare

Traducerea: Dan Grigorescu

Regia artistică: Gelu Badea 

Scenografia: Cristian Gătina

Distribuţia:

Hermiona/Perdita/Clovn - Dana Moisuc

Leontes - Radu Botar

Mamillius - Cosmin Brehuţă

Polixenes - Ciprian Vultur

Camillo - Carol Erdös

Antigonus - George Costin

Cleomenes - Alina Negrău

Dion - Mădălina Ciobănuc

Florizel - Dorin C. Zachei

Clovn  - Ciprian Scurtea

Clovn  - Sorin Miron

Paulina - Gabriela Del Pupo

Emilia - Lucia Maria Răcşan

Mopsa - Alina Negrău

Dorcas - Mădălina Ciobănuc

Timpul - Viorica Suciu, Livia Ungureanu, Ion Tifor
 

Data premierei: 17 decembrie 2006
 

Sufleur – Lucia Răcşan

Lumini – Mihai Zima, Ioan Dindiligan

Sunet – Robert Costea

Regia tehnică – Ritta Szabo
 

Poveste de iarnă este un spectacol despre iubire şi trădările ce-şi au rădăcinile în iubire, despre prietenii adevărate şi despre cum pot fi acestea recuperate, despre familie şi aura ei divină, despre noi. E o întâmplare ce poate fi povestită oricui, mai ales celui ce vrea să-şi ofere două ore din timpul său teatrului, acel TIMP care oricum ne va fura într-o altă poveste cândva. De aceea Poveste de iarnă va povesti doar o întâmplare cunoscută de când lumea.
Gelu Badea
 

„Dragostea şi minciuna se înţeleg atât de bine” spunea Brâncuşi, Shakespeare cred că a spus vorbele astea cu sute de ani înainte, fiindcă, într-o „Poveste de iarnă”, aruncă peste noi aprinderea mirodeniilor iubirii, dar şi picătura de trădare, aia care e poleită cu aurul unei ninsori trecătoare. Poveste de iarnă plăsmuieşte frunze şi flori luminoase, arbori din curtea iubirii şi cearcănele înfrângerii.

Între ceasurile proaspete şi pline de rouă – până la un plop frânt în tinereţe, e doar un pas.

Shakespeare se joacă cu sufletele, inimile, sentimentele noastre ca un magician care arată, şi azi, cu bagheta magică – adevărul.

În cuvintele sale curg pâraie de stele şi o gârlă de păcate. Îngerii săi dansează în vânt, iar din castelul gurii – numai vorbe de dragoste şi de minciuni ce trec peste veacuri.

Poveste de iarnă este o piesă cufundată în nişte nori plesnind de farmecele dragostei, în vraja iubirii, zbenguindu-se, apoi, în petalele negre ale trădării.

Rămânem, parcă zice Shakespeare, într-un câmp al suferinţei blânde, dar veşnice.

Ioan Gavrilaş