DESPRE ȘOARECI ȘI OAMENI de John Steinbeck

Traducere de Profira Sadoveanu și Sima Zamfir

Regia: Andrei Mihalache

Decor și costume: Alexandru Radu 

Distribuția (în ordinea indicată de autor):

George - Ciprian Vultur

Lennie - Andrei Stan

Șeful - Sorin Oros

Curley - Valentin Oncu

Soția lui Curley - Dorina Nemeș

Slim - Stelian Roșian

Candy - Romul Moruțan

Crooks - Cătălin Mareș

Whit - Sergiu Tăbăcaru

Carlson - Cristian But
 

Regia tehnică: Cristian Rudăreanu

Sufleur: Yvette Princz

Sunet: Vlad Giurge, Stike Molnar

Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan

Data premierei: 18 ianuarie 2019

Durata: 2 h, 45 min., cu pauză

Spectacol cu titrare în limba maghiară


”Despre șoareci și oameni” (tradusă la noi, oarecum imperfect, ”Oameni și șoareci”) este unul dintre cele mai tulburătoare texte scrise vreodată despre viața trăită cu ziua, despre singurătate și noncomunicare, despre cum miroase nefericirea. Este un western cu doar două focuri de pistoale. O baladă country despre autismul generalizat al unei societăți... Printr-o glumă proastă a istoriei României, tema acestei povești, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1962, a devenit strict contemporană pentru concetățenii noștri, s-a transformat într-un... ”estern” (south estern).

De ce pleacă oamenii din locurile în care s-au născut, din familiile în care au crescut, din dragostele pe care le-au avut? De ce emigrează pe alte continente chiar și aceia care abia dacă au ieșit o dată în viață din județul lor? De ce se duc peste zări spre alte mări români care n-au văzut niciodată Marea Neagră? Ce nu mai are țara asta de ne dorim să învățăm limbi străine mult după ce am trecut de vârsta bacalaureatului și când ne întoarcem acasă după câteva luni, dacă vedem o floare de păpădie, o vacă sau o rădăcină de hrean, întrebăm elevat: ”come si dice în românește?”... Pare că am rămas fără bătrâni de îngrijit, fără fructe de cules, fără WC-uri de spălat...

De unde dorința asta de părăsire, de rupere, de tăiere a rădăcinilor, la români?... Poate de rușine, poate ca să uite cine sunt sau cine au fost... Sau de frică?... Motivația generală este: ”un trai mai decent”... Și uite așa, în speranța ridicării unei case mai mari în fața bucătăriei de vară în care dorm rudele, în căutarea unei limuzine second hand la prima mână, românii de azi trăiesc iar vremuri de bejenie, exportând obiceiuri și superstiții neaoșe, de-au ajuns europenii și americanii să învețe tradiționalul: ”dă și mie!” la colț de stradă, să calculeze paritatea în euro la 10 lei când merg să-și facă o injecție sau să-și pună busuioc sub pernă de ”Valentine`s Day” și funii de usturoi la porți de ”Halloween”...

Dar să ne întoarcem la șoareci și la oameni... Șobolanii părăsesc primii corabia aflată în primejdie și caută alt spațiu pe care să-l colonizeze, dar nu o fac din lipsă de patriotism local ci din instinct de conservare. Trăiesc în grupuri numeroase, ierarhizate și nu încalcă regulile conviețuirii. Sunt scârboși, urâți de toată lumea și poartă boli de care ei nu suferă dar pot îmbolnăvi alte specii... Noi îi folosim în experimentele medicale; ce e bun pentru ei poate fi bun și pentru noi... Ei ne rod gunoaiele; ce nu mai e bun pentru noi poate fi bun pentru ei... Pe ei îi dresăm să alerge la nesfârșit într-o roată a nimicului, într-un carusel vertical, doar spre amuzamentul nostru. Noi suntem în stare să ne învârtim absurd toată viața, fără să ne-o ceară nimeni, în căutarea nimicului... Și șoarecii nu râd de noi, nici nu ne consideră personaje de desene animate... Ne respectă, ne urăsc și se ascund. Oamenilor nu le arată nimeni pisica...

Șoareci și oameni!... Alăturarea celor două specii nu este neapărat defavorabilă celor din urmă... Poate invers. Măcar pentru puterea supraomenească a șoarecilor de a-și putea încetini, de a-și amâna gestația dacă afară condițiile nu sunt prielnice, până când urmașii lor pot trăi într-o lume mai bună...

Andrei Mihalache

Cele mai importante lucruri pe care John Steinbeck vrea să le spună despre personajele sale nu sunt niciodată exprimate direct în cuvinte, ci sunt sugerate într-un mod de care cititorul nu este niciodată pe deplin conștient – iar asta înseamnă arta.

New York Herald Tribune 

Autorul volumului ”Cartierul Tortilla” a oferit în ”Șoareci și oameni” o poveste atât de firească, de emoționantă și de simplă, încât abia după ultima pagină cititorul își dă seama ce reușită literară remarcabilă reprezinta romanul lui John Steinbeck.

Chicago Daily Tribune
 

John Ernst Steinbeck s-a născut la 27 februarie 1902 în Salinas, California. Între 1918 şi 1925 urmează, cu întreruperi, cursurile Universităţii Stanford. După ce mai multe schiţe îi sînt respinse, Steinbeck debutează în 1929 cu un roman, Cupa de aur, al cărui protagonist este piratul Henry Morgan. În 1932 publică volumul de nuvele Păşunile Raiului, inspirat din viaţa fermierilor din Valea Salinas. Un an mai tîrziu, îi apare romanul Către un zeu necunoscut, iar în 1935, Cartierul Tortilla, urmate de Bătălia (1936) şi clasicul Oameni şi şoareci (1937), ecranizat în repetate rînduri. În 1938 vede lumina tiparului volumul de nuvele Valea lungă. Pentru Fructele mîniei (1939) i se decernează Premiul Pulitzer. În următoarele două decenii publică Nopţi fără lună (1942), Strada Sardinelor (1945), Autobuzul rătăcit (1947), Perla (1947), La răsărit de Eden (1952), cartea sa cea mai îndrăgită, Joia dulce (1954), Scurta domnie a lui Pépin al IV‑lea (1957) şi Iarna vrajbei noastre (1961). În 1962, în urma unui lung periplu prin patruzeci de state americane în compania căţelului său, Charley, scrie volumul Eu şi Charley descoperim America. În acelaşi an i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură. John Steinbeck a mai scris eseuri (America şi americanii), reportaje, scenarii de film (printre acestea numărîndu-se şi celebrul Viva Zapata). A încetat din viaţă la 20 decembrie 1968.

Cronici:
Drumul plin cu bune intenţii spre iad: “Despre şoareci şi oameni”
Vasile Andreica, Informația zilei
http://www.informatia-zilei.ro/sm/drumul-plin-cu-bune-intentii-spre-iad-despre-soareci-si-oameni/#more-292586