TRIBUNA . NR. 398 • 1-15 aprilie 2019

Aniversare în Nord

| Claudiu Groza 

Secţia română a Teatrului de Nord din Satu Mare a aniversat la începutul lui 2019 o ju­mătate de secol de la prima sa premieră. Evenimentul a cuprins colocvii, expoziţii, con­ferinţe, concerte şi spectacole, într-o cheie deloc festivistă, dar cu un firesc încărcat de emoţie. Aniversarea a reunit - cum era de aşteptat - ac­tori, regizori, scenografi, critici legaţi într-un fel sau altul de Teatrul de Nord, iar amintirile, chiar frisonante, au avut un aer mai degrabă ludic, ca la o întâlnire familială. 

N-am reuşit să văd premiera momentului, cu Despre şoareci şi oameni de Steinbeck, regizată de Andrei Mihalache, în schimb am ocazia să comentez acum două producţii recente care gi­rează şi probează strategia curajoasă artistică a lui Ovidiu Caiţa, actualul director al secţiei ro­mâne - o strategie care continuă acel ferment de căutare şi diversitate pe care toţi foştii coordo­natori ai trupei l-au cultivat în ultimele decenii cel puţin.

Reţeta perfecţiunii în foarte mulţi paşi care nu duc nicăieri (un teatru fizic de Andrea Gavriliu) are, cum sintetizează net şi lungul său titlu, o puternică amprentă parodică, dar şi un marcat subtext simbolic. O parodie a artificiului vieţii contemporane şi a standardizării clişeelor soci­ale, un simbol al irosirii existenţiale, în nesfâr­şita goană de a fi agil, frumos, de succes, bio şi eco, în trend, competitiv, tânăr, perfect.

Totul evocat fizic şi complet nedidactic, în­trucât extrem-ludic, liber, (auto)ironic, de protagonişti îmbrăcaţi în costume scumpe, de firmă, folosite însă ca... echipament de fitness. Căci eroii din Reţeta... n-au odihnă: ei sunt par­că mereu în alergare pe o bandă, indiferent de ceea ce fac.

Fie că a intenţionat să construiască un spec­tacol cu tentă ideologică, fie că nu, Andrea Gavriliu a reuşit să articuleze o semantică extrem de limpede, care duce în derizoriu, cu simpatie şi degajare, dar nu fără miză, „reţeta” inutilă a lumii contemporane.

Un spectacol de o oră, amuzant dar nu gra­tuit, care a probat o anduranţă de admirat a ac­torilor sătmăreni Crina Andriucă, Cristian But, Ioana Cheregi, Roxana Fânaţă, Andrei Gîjulete, Raluca Mara, Vlad Mureşan şi Andrei Stan, capabili să-şi joace şi nuanţeze personajele în pofida consumului fizic presupus de banda de alergare pe care se mişcă aproape în continuu. Micile gesturi sau interacţiuni care descriau o poveste, o întâmplare din interiorul acestei mari însingurări a „reţetei” au fost redate cu o precizie notabilă. Or, e remarcabil să mai poţi face actorie când faci, efectiv, gimnastică. Pariul Andreei Gavriliu a fost câştigat alături de trupa Teatrului de Nord, iar asta nu face decât să con­firme pofta de joc, de antrenamente, de noutate pe care o arată actorii de la Satu Mare cu fiecare prilej.

Netă şi eficientă scenografia lui Alexandru Petre - benzi de alergare care încadrează per­fect intentia regizorală & costume business ce definesc imediat personajele; foarte adecvată, ritmică, dinamică, muzica lui Mihai Dobre, ca de sală de sport, întărind senzaţia de stres al „perfecţionării”; light-designul lui Lucian Moga şi Alexandru Dancu a construit inspirat un fun­dal rece-pastelat care a îngroşat orizontul paro­dic al ansamblului.

Reţeta perfecţiunii în foarte mulţi paşi... este un succes al Teatrului de Nord, care inaugurea­ză şi dezvăluie un registru estetic nou la Satu Mare.

Ceva special are şi alt spectacol recent al teatrului sătmărean: Tără(z)boi de Mariana Starciuc este textul câştigător Concursului de Dramaturgie Focus Drama:Ro cu tema „Diferitele generaţii în căutarea diferitelor Românii”, pe care Ovidiu Caiţa a promis că-l va monta. A şi făcut-o, aşa cum nu prea fac alţi producători care derulează competiţii dramaturgice autohtone.

Tără(z)boi e un text cu structură poemati­că, fragmentaristă şi diaristică totodată, ceea ce presupune un efort de descifrare la înscenare. Mariana Starciuc abordează un subiect cvasi-necunoscut la noi în afara informaţiei din media: războiul transnistrean evocat din per­spectiva comunităţilor implicate, a oamenilor care au trăit conflictul de la începutul anilor `90.

O poveste cu inflexiuni adesea emoţionante, cu accente de deznădăjduită resemnare sau teri­bilă şi neomenească înverşunare, povestită „în limba” şi cu habitudinile cotidiene - chiar şi în război păstrate - ale omului simplu, care-şi duce viaţa de pe azi pe mâine indiferent de vremuri (rele, cel mai adesea). Laşităţi şi cârdăşii, ură şi duşmănie, indiferenţă şi împăcare cu răul, dar şi empatie şi dragoste, milă şi întrajutorare, durere şi ispăşire, toate sunt ingredientele acestei piese cu aspect aluvionar, dar cu o magmă pulsatilă de sensuri şi stări pe care spectacolul lui Ovidiu Caiţa le surprinde şi le redă acut.

Menţionam mai sus un efort de descifrare necesar. Acesta provine din derularea acţiunii în text, pentru care spectatorul trebuie să fie prevenit diacronic şi istoric. Iar acest lucru este uşurat considerabil de regie şi înscenare, care aduc conflictul dramatic într-un orizont mai accesibil, ridicându-l la nivelul strict omenesc, dincolo de nota cronotopică. Fireşte, spaţiul şi timpul naraţiunii scenice sunt păstrate prin ele­mente lexicale şi situaţii specifice - ceea ce era şi firesc.

Ovidiu Caiţa a optat pentru ample mişcări de grupuri, în interiorul freamătului cărora să se identifice câte o întâmplare. Actorii sunt pe rând naratori, apoi actanţi, aproape mereu toţi prezenţi în scenă, exact ca într-un spaţiu de mare convulsie istorică, în care comunitatea e angrenată în totul ei şi reacţionează ca un an­samblu. Foarte bine marcate regizoral au fost punctele de tensiune ale intrigii, clarificând, din aproape în aproape, nuanţele neguroase ale poveştii. Ofensivele şi retragerile de grup, ex­cesele sau suferinţele individuale au fost redate pregnant, cu un ambitus de echipă admirabil şi (majoritar) foarte bine personalizate momente individuale de Crina Andriucă, Raluca Mara, Roxana Fânaţă, Alexandra Odoroagă, Ciprian Vultur, Cătălin Mareş, Romul Moruţan, Ioana Cheregi, Anca Dogaru, Stelian Roşian, Andrei Gîjulete şi Adriana Vaida.

Excelent prin austeritate şi eficienţă seman­tică decorul Andei Pop, alcătuit din bănci de lemn cu întrebuinţare multiplă şi practicabile ce imaginau inspirat un relief. Muzica lui Andrei Raicu, mişcarea scenică a Roxanei Fânaţă, video designul lui Dimitris Palade şi light designul lui Lucian Moga & Alexandru Dancu au întregit tempoul interior al intrigii, printr-un ritm ca­zon şi alert, un „glosar” ad-hoc ce particulariza povestea ori lumini ceţoase care circumscriau nu doar meteorologia, ci şi vremuiala vremii.

Tără(z)boi este un demers remarcabil al lui Ovidiu Caiţa şi al Teatrului de Nord, prin inedi­tul subiectului, specificul temei şi originalitatea transpunerii scenice. încă un argument pentru noua strategie teatrală sătmăreană.