SINUCIGAŞUL
de Nikolai Erdman
vezi tot programul


Imagini

STAGIUNEA 2003 - 2004

 

Regia: Andrei Mihalache

Scenografia: Alexandru Radu

Coregrafia: Gabriela Tănase

Data premierei: 1 februarie 2004

Distribuţia:

Semion Semionovici Poţiekalnikov - Vasile Blaga

Maria Lukianovna - Paula Chirilă

Serafima Ilinicina - Adriana Vaida

Aleksandr Petrovici Kalabuşkin - Sorin Oros

Margarita Ivanovna Peresvetova  - Carmen Frăţilă

Soţul (Margaritei) - Ion Tifor

Aristarh Dominikovici Grand-Scoubique - Radu Botar

Nikifor Pugaciov - Marcel Mirea

Egor Timofeev - Ciprian Vultur

Părintele Elpidi - Carol Erdos

Kleopatra - Ortansa Codreanu

Raisa - Rora Demeter

Madame Sophie - Viorica Suciu

Mademoiselle Henriette - Gabriela Dorgai

Un surdomut - Ioana Gliguţă

O bătrână - Livia Ungureanu

Doi vagabonzi beţivi/
Doi bărbaţi de la pompe funebre
- Eusebiu Meţcaniuc, 
 Ioan Gavrilaş                  

O
 femeie îndrăgostită - Adriana Schwartzkopf      

    

 

Sufleur - LUCIA RĂCŞAN

Sunet - ROBERT COSTEA

Lumini - MIHAI ZIMA, IOAN DINDILIGAN

Regia tehnică - RITTA SZABO

 

 

Nikolai Erdman

   Nikolai Erdman, autorul comediei satirice Sinucigaşul, ar fi fost în condiţiile unei societăţi cît de cît normale un personaj de proporţii hollywoodiene. Numele lui a rămas fixat în memoria unei posibile istorii a teatrului din secolul ce tocmai a trecut graţie aceleiaşi piese,  Sinucigaşul, deşi opera sa se întinde pe arii mult mai largi.

   Nikolai Erdman, Nikolai Robertovici Erdman cum i se spune în virtutea tradiţiei ruseşti, descendentul unei familii de colonişti germani stabiliţi pe malurile Volgăi, s-a născut la 16 noiembrie, 3 noiembrie după calendarul iulian, 1900 la Moscova. Cu o lună înainte de a împlini 18 ani, în octombrie 1918, pătrunde accidental în lumea teatrului prin intermeniul lui Vadim Şerşenevici pe care-l cunoaşte la cafeneaua Pitoresque şi participă la repetiţiile spectacolului La Papagalul verde de Arthur Schnitzelr pregătit de Teatrul de cameră din Moscova. În timpul repetiţiilor îi cunoaşte pe Anatoli Marienhof, Sergei Esenin şi alte personalităţi ale avangardei ruse. În ianuarie 1919 semnează împreună cu Esenin, Marienhof, Şerşenevici şi RiuriK Ivniov Declaraţia literară a imagiştilor, unul dintre manifestele emblematice ale avangardei europene. Doi ani mai tîrziu, în 1922, debutează ca scenarist semnînd libretul operetei lui Offenbach Madame Arhiduc, montată la Studioul Mastfor. După cîteva luni numele lui Nikolai Erdman apare pe afisul spectacolului Caniota de Eugene Labiche, tînărul scenarist semnînd de această dată versiune în versuri a piesei autorului francez. În 1923 este semnatarul libretului pentru baletul Suită corgrafică montat de E. Pavlov. În anul următor, în 1924 realizează versiunea scenică şi semnează interludiile şi cupletele pentru spectacolul Lev Gurîci Sinicikin de Lenski montat la Teatrul Vahtangov din Moscova, pentru ca în anul imediat următor să i se monteze la Teatrul Meyerhold piesa sa originală Mandatul, piesă ce va fi tipărită în traducere germană la Berlin în 1926. 1926 este şi anul ce marchează debutul lui Erdman ca scenarist de film, autorul scriptului pentru pelicula Mitia, participînd activ şi la operaţiunea de montaj a filmului. În octombrie 1928 propune Teatrului Meyerhold o nouă piesă originală, ce va primi mai tîrziu titlul de Sinucigaşul, pentru ca în 1930 consiliul artistic al Teatrului Vahtangov să respingă propunerea de a monta aceeaşi piesă, refuz dublat de apariţia unui articol în ziarul Rabociaja Moskva “dedicat” piesi Sinucigaşul şi intitulat  O tentativă de a strecura o piesă reacţionară. O acţiune antisovietică la Teatrul Meyerhold. La trei zile mai tîrziu, pe 2 octombrie 1930, consiliul artistic al Teatrului Meyerhold acceptă totuşi Sinucigaşul în repertoriu, iar pe 16 decembrie Stanislavski începe la Teatrul de Artă din Moscova repetiţiile cu aceeaşi piesă a lui Erdman, dar spectacolul nu este finalizat. Deabia în 1932 Teatrul Meyerhold începe repetiţiile piesei lui Erdman, pentru ca la 11 octombrie, în acelaşi an, o comisie în frunte cu L.M. Kaganovici să interzică spectacolul după o vizionare cu uşile închise.

   După o arestare intempestivă “operată” de N.K.V.D. la 11 septembrie 1933 într-un hotel din Garî, Nikolai Erdman este deportat în Siberia, la Eniseisk şi apoi la Tomsk, pentru ca în 1936 să primească permisiunea de a se stabili unde doreşte, cu excepţia a şase mari oraşe. Reîntors din exil, Erdman mai scrie o piesă, Hipnotizatorul, dar activitatea sa literară se este întreruptă de ordinul de mobilizare emis la 31 august 1941. După demobilizarea survenită în ianuarie 1947, Erdman îşi reia, în limita posibilităţilor, activitatea. Îl regăsim, în 1952, ca autor al interludiilor, pe afişul spectacolului Doi tineri din Verona de Shakespeare de la Teatrul Vahtangov, ori, în 1957, ca semnatar al dramatizării nuvelei lui Dostoievski Satul Stepancikovo şi locuitorii lui de la Teatrul Mic din Moscova. Îl regăsim şi pe ecranele cinematografelor ca semnatar al scenariilor de la filmele Aventurile lui Buratino după Aleksei Tolstoi şi Cain al XVIII-lea realizat după o povestire a lui Evgheni Şvarţ. Toate acestea se adaugă textelor de teatru şi film scrise şi realizate înainte de arestarea sa: interludiile de la spectacolul cu Hamlet – ul shakespearean de la Teatrul Vahtangov, ori scenariul filmului  Băieţii veseli (film difuzat în România sub titlul Toată lumea rîde, cîntă şi dansează). În 1968 redactează o versiune “temperată” a Sinucigaşului pentru revista sovietică Teatr, dar chiar şi publicarea acestei variante cuminţite este interzisă de autorităţi. În schimb editura vest – germană K. Presse publică versiunea germană a piesei în 1969. Anul 1969 pare să fie un an fast pentru Nikolai Erdman: la 28 martie Sinucigaşul vede luminile rampei în premieră absolută la Göteborg în Suedia. De aici drumul Sinucigaşului se deschide, cu noi montări, spre scenele Europei occidentale şi nord – americane. Din păcate cîteva luni mai tîrziu, la 10 august 1970, Nikolai Robertovici Erdman moare.

   Celebritatea unui scenarist extrem de complex se datorează acestei impecabile piese care trebuie să recunoaştem a fost adesea folosită drept armă în coada de cometă a Războiului Rece, neglijîndu-i-se adesea valenţele general umane, tratate – e drept – în manieră satirică, relevate de opera sa.

 C.C. Buricea -Mlinarcic

 

Bilete online

REGIA
Andrei Mihalache
regia artistică

SCENOGRAFIA
Alexandru Radu
scenografia

COREGRAFA

DISTRIBUTIA
Adriana Vaida
Serafima Ilinicina
Carmen Frăţilă
Margarita Ivanovna Peresvetova
Carol Erdös
Părintele Elpidi
Ciprian Vultur
Egor Timofeev
Radu Botar
Aristarh Dominikovici Grand-Scoubique
Sorin Oros
Aleksandr Petrovici Kalabuşkin
Vasile Blaga
Semion Semionovici Poţiekalnikov

FOȘTI ANGAJAȚI ȘI COLABORATORI
Adriana Schvartzkopf
O femeie îndrăgostită
Eusebiu Mețcaniuc
Un vagabond bețiv, Un bărbat de la pompele funebre
Gabriela Dorgai
Mademoiselle Henriette
Ioan Gavrilaș
Un vagabond bețiv, Un bărbat de la pompele funebre
Ioana Gliguţa
Un surdomut
Ion Tifor
Soţul (Margaritei)
Livia Ungureanu
O bătrână
Marcel Mirea
Nikifor Pugaciov
Mihai Zima
lumini
Paula Chirilă
Maria Lukianovna
Viorica Suciu
Madame Sophie

ECHIPA TEHNICA
Ritta Szabo
regia tehnică

Abonare la Newsletter
Abonare

Creeat de Altersoft